Important

Târg de Crăciun caritabil organizat în Parcul Mara

Este pentru prima dată când se organizează un astfel de târg caritabil, cu ocazia sărbătorilor de iarnă, iar inițiativa aparține primarului municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheș.

Asociațiile și fundațiile din Baia Mare vor scoate la vânzare diverse produse handmade în cadrul Târgului de Crăciun din Parcul Mara. Banii strânși vor fi direcționați spre lucrurile care sunt necesare persoanelor cu dizabilități, incluse în programele acestor fundații și asociații.

În acest sens, în Parcul Mara vor fi zece căsuțe din lemn, unde personalul de la ASSOC, CASPEV, ESPERANDO și ROTARACT va scoate la vânzare produse specifice sărbătorilor de iarnă, obiecte handmade, dulciuri, ceai cald, vin fiert etc.

În urma parteneriatului încheiat între ASSOC, ROTARACT și Centrul ”Lucian”, acesta din urmă se va implica în activitățile din cadrul târgului, cu resursa umană. Facem precizarea că o parte din bani vor fi donați acestui centru și vor fi folosiți pentru necesitățile zilnice pe care le au persoanelor cu dizabilități.

În ceea ce privește Târgul de Crăciun din centrul istoric al orașului, aici vor fi 12 căsuțe cu produse artizanale și alimentare.

Vă reamintim faptul că sâmbătă, 5 decembrie 2020, la ora 18.00, se aprind luminile pe bradul băimărenilor, se inaugurează caruselul copiilor și se deschid cele două târguri de Crăciun. Tot sâmbătă se aprind luminile și pe Bulevardul Unirii, toate podurile și sensurile giratorii din municipiul Baia Mare.

Sursa foto: Primaria Baia Mare

Te-ar putea interesa si

LEGI BENEFICE PENTRU MARAMUREȘ: Cristian Niculescu-Tăgârlaș: ”Legile pentru Maramureș sunt un angajament personal dar și unul liberal, pentru județul nostru”

Redactie

Deputatul Adrian Todoran, contribuție decisivă pentru realizarea Autostrăzii Nordului. Peste patru ani: Prima autostradă ce va traversa Maramureșul

Vasile Dale

Mesajul polițiștilor rutieri din această dimineață se adresează tuturor conducătorilor auto: reduceți viteza în zona trecerilor pentru pietoni, mai ales în zona unităților școlare!

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.