Eveniment

PROCURORII AU DISPUS: Beat criţă şi cu permisul suspendat, un şofer din Maramureş a fost arestat preventiv

Procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare au dispus, la data de 06.12.2020, punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva inculpatului B.V.D. pentru săvârşirea infracţiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană căreia i-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce, prevăzută de art. 335 alin. 2 Cod penal și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, prevăzută de art. 336 alin. 1 Cod penal, totul cu aplicarea art. 38 alin. 2 Cod penal.

La data de 06.12.2020 faţă de numitul B.V.D. a fost luată măsura reţinerii pe o durată de 24 de ore.

Probatoriul administrat în cauză a relevat faptul că inculpatul B.V.D., la data de 06.12.2020, în jurul orei 00:18, a condus un autoturism pe raza municipiului Baia Mare, jud. Maramureş având în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală (2,25 g/l alcool pur în sânge) și având permisul suspendat; în aceste împrejurări, acesta a provocat două accidente rutiere soldate cu pagube materiale.

Inculpatul a dobândit permisul de conducere la data de 22.07.2020, iar la data de 13.08.2020 exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată, pentru o perioadă de 90 de zile, ca urmare a comiterii contravenției de conducerea unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice.

La data de 06.12.2020, dosarul a fost înaintat instanţei cu propunere de arestare preventivă a inculpatului pentru 30 de zile, cerere admisă de judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Judecătoria Baia Mare.

Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Te-ar putea interesa si

VA PLĂTI PENTRU FAPTELE SALE: Un bărbat din Seini a furat 160 de litri de motorină dintr-o societate comercială 

Vasile Dale

BAIA MARE: Scandal provocat de un bărbat din Coroieni, aplanat de jandarmi

Vasile Dale

AFLĂM DE LA IPJ MARAMUREŞ: O fetiţă accidentată pe strada Păltinişului din Baia Mare şi accident rutier la Sighet

Vasile Dale

Lasa un mesaj

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.