BREAKING NEWSRecomandateSport

VIDEO – FĂRĂ MĂȘTI, CU MUZICĂ ȘI FOTOGRAF / ACTUALIZARE: Ionuţ Botezatu și-a sărbătorit ziua de naștere deși sunt interzise petrecerile private. Ce spun poliţiştii

A fost petrecere aseară la un restaurant din apropierea municipiului Baia Mare. Rugbistul Ionuț Botezatu (CSM Știința Baia Mare) și-a sărbătorit împlinirea celor 33 de ani în interiorul restaurantului cu toate că petrecerile private sunt strict interzise.

În interior, deși distanțarea era oarecum respectată, măștile de protecție NU erau purtate. Sau dacă erau purtate (în cazul chelnerilor), erau purtate sub nas. Imagini video de la petrecere au apărut pe paginile de socializare și astfel polițiștii s-au autosesizat.


”În urma apariției în mediul online a unor imagini privind o manifestare privată care a avut loc într-un restaurant, polițiștii s-au sesizat și desfășoară verificări pentru a dispune masurile legale care se impun” transmite CJSU Maramureș.

Vă reamintim că în municipiul Baia Mare, dar și în comuna Recea s-au redeschis restaurantele la o capacitate de 30%.

Măsuri privind prevenirea răspândirii SARS COV 2 – COMUNICAT IPJ MARAMUREŞ

Pe fondul numărului de cazuri de Covid 19 înregistrate, pentru prevenirea și combaterea infectării cu noul coronavirus, Inspectoratul de Poliție al Judeţului Maramureş sub autoritatea Instituției Prefectului Maramureş, şi împreună cu reprezentanţi ai Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Maramureş, ai Poliției Locale, al Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Maramureş, precum și ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență Maramureş, ai Direcției de Sănătate Publică și ai Inspectoratului Teritorial de Muncă, intensifică activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr. 55 din 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Astfel, în ultimele 24 de ore, au fost desfăşurate în sistem integrat acţiuni de verificare cu efective mărite în zone aglomerate, cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului Covid 19.

La activitățile desfășurate ieri, 12 decembrie a.c., au participat 103 polițiști din cadrul I.P.J. Maramureş, jandarmi, poliţişti de frontieră, poliţişti locali, precum și reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență, ANPC, DSVSA Maramureş, OPC Maramureş şi ai ITM Maramureş.

În cadrul celor 11 acțiuni punctuale desfăşurate, au fost verificate 58 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate, au fost legitimate 1391 de persoane şi au fost verificate 185 de mijloace de transport, din care 45 mijloace de transport public în comun şi cinci operatori autorizaţi/transportatori de persoane.

În total, pentru neregulile constatate au fost aplicate 70 de sancțiuni contravenționale astfel:

  • 4 sancţiuni au fost aplicate persoanelor fizice care nu au respectat măsurile privind deplasarea/libera circulaţie;
  • 65 de sancţiuni pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală;
  • o sancţiune aplicată operatorilor economici pentru organizarea de activități în spațiul public/privat/închis pentru care au fost instituite interdicții/restricții.

Valoarea totală a amenzilor aplicate de poliţişti, a fost de 7.000 de lei.
Acțiuni de acest gen se vor desfășura până la încetarea măsurilor restrictive.

Vă recomandăm să păstrați distanțarea fizică, să purtați mască de protecție şi să nu vă expuneți la riscuri.

Nu vom tolera nicio abatere de la lege. Nu dorim sancționarea cetățenilor, ci ca toți sa conștientizeze că sănătatea și viaţa tuturor persoanelor sunt cele mai importante.
Suntem și vom fi prezenți pe raza întregului judeţ.

Vă amintim de TELVERDE – 0800800165, numărul de telefon la care puteţi sesiza nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul COVID–19.

ACTUALIZARE – IPJ MARAMMUREŞ

În urma apariției în mediul online a unor imagini privind aniversarea unei persoane într-un local, Compartimentul de Relații Publice din cadrul Inspectoratului de Poliție al județului Maramureș este abilitat să comunice următoarele:

Azi, 13 decembrie, polițiștii din Seini s-au sesizat cu privire la desfășurarea unei aniversări în interiorul unui restaurant de pe raza localității.

În urma verificărilor polițiștii au aplicat două sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurilor legale privind Legea 55/2020.

Polițiștii continuă cercetările în acest caz.

Comenteaza cu Facebook

Te-ar putea interesa si

Borșa: Două percheziții domiciliare executate de polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase

Vasile Dale

ÎNCĂ UN ACCIDENT LA BORŞA, PÂRTIA PRISLOP: Un turist din Beclean a căzut şi s-a tăiat cu cantul de la schiuri (GALERIE FOTO)

Vasile Dale

COLIZIUNE DIN CAUZA NEATENŢIEI: Accident cu pagube materiale la intrare în Satulung (foto, video)

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.