Important

ALCOOLUL ŞI VOLANUL, O COMBINAŢIE PERICULOASĂ: Doi bărbați au condus sub influența băuturilor alcoolice

Ieri, 16 decembrie, polițiștii maramureșeni au oprit pentru control două autoturisme conduse pe raza municipiului Baia Mare și în localitatea Cernești.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii din Baia Mare au constatat faptul că un bărbat de 47 ani din municipiu, a condus un autoturism pe Bulevardul Independenței din Baia Mare, iar la un moment dat a intrat în coliziune cu un alt autoturism, condus de către un tânăr de 22 ani.
În urma impactului, conducătorul de 47 de ani și-a continuat deplasarea, dar ulterior, a fost identificat de polițiști.
Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Totodată, polițiștii din Suciu de Sus au identificat pe raza localității Cernești un bărbat de 31 ani, care a condus un autoturism. Acesta emana halenă alcoolică, motiv pentru care polițiștii au procedat la testarea acestuia cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,52 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Conducătorii auto care au fost depistați cu alcoolemie au fost conduși la spital în vederea prelevării de probe biologice de sânge pentru stabilirea cu exactitate a acesteia.
În cauză polițiștii au întocmit dosare penale și continuă cercetările.

Sfaturi preventive pentru sărbători în siguranță

Poliţiştii maramureşeni se vor afla la datorie pentru asigurarea unui climat de ordine, liniște și siguranță publică, pe perioada sărbătorilor de iarnă.
Sărbătorile de iarnă nu înseamnă doar bucurie și liniște, ci este prilejul multor agresori, hoți sau tâlhari să iasă la atac.
Având în vedere faptul că în această perioadă preocupările specifice sărbătorilor de iarnă, dar și aglomerația din magazine ne determină să devenim de multe ori neglijenți cu bunurile personale, recomandăm cetățenilor să fie mult mai prudenți în ceea ce privește siguranța locuinței, autoturismului și valorilor monetare.
Totodată, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Maramureș recomandă conducătorilor auto să manifeste prudență sporită la volan, să adapteze viteza de deplasare condițiilor de drum, să păstreze distanța în mers și să nu se angajeze în efectuarea unor manevre riscante în trafic.
Polițiștii vă urează sărbători liniștite, fericite, multă sănătate și un an nou plin de realizări!

Te-ar putea interesa si

ANUNȚ VITAL: Lucrări de reparații la rețeaua publică în Bozânta Mică și Arieșu de Pădure

Redactie

Studenții de la specializarea biologie au vizitat Stația de Epurare a apelor uzate și Stația de Tratare a apei din Baia Mare

Redactie

SCHIMB VALUTAR DELOC AVANTAJOS LA OCNA ŞUGATAG: Bărbat înşelat de un valutist la colţ de stradă

Vasile Dale

Lasa un mesaj

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

În toate magazinele din Maramureș.

This will close in 10 seconds