Eveniment

NOAPTE CU GHINION: Dosare penale pentru trei bărbați care s-au urcat băuţi la volan

Azi-noapte polițiștii maramureșeni au depistat în trafic trei bărbați care au condus autoturisme în timp ce se aflau sub influența băuturilor alcoolice.

În Recea, la ora 00.30, polițiștii au oprit pentru verificări un autoturism conduc de către un tânăr de 28 de ani. Deoarece șoferul prezenta halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind de 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În Baia Sprie, la ora 22.40, polițiștii au oprit în trafic un autoturism condus pe strada Microraion Vest. La volanul acestuia a fost identificat un bărbat de 46 de ani. În urma testării cu aparatul etilotest rezultatul a fost de 0,65mg/l alcool pur în aerul expirat.

La ora 23.00, polițiștii Secției 4 poliție rurală Leordina au oprit pentru control un autoturism care era condus pe D.J. 187 în comuna Poienile de sub Munte. La volan a fost identificat un tânăr de 19 ani, care emana halenă alcoolică, motiv pentru care a fost testat cu aparatul etilotest. Acesta a indicat o valoare de 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Cei trei bărbați au fost conduși la spital pentru recoltarea de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Pe numele celor trei bărbați au fost întocmite dosare penale sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere a unui vehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice

În prezența personalului medical tânărul de 19 ani a refuzat recoltarea de probe biologice, iar polițiștii efectuează cercetări față de acesta și sub aspectul comiterii infracţiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.

Te-ar putea interesa si

EXCLUSIV FOTO: Accidente la Vişeu de Jos şi Leordina. Trei victime (actualizare)

Redactie

EXCLUSIV VIDEO – URMARE TRAGEDIE VIȘEU: Motociclistul polonez spulberat de BMW-ul condus de un medic a decedat la Spitalul Județean Baia Mare. Doctorul a murit pe loc

Vasile Dale

PE STRADA ŞCOLII / ACTUALIZARE: Spălătorie de maşini improvizată de poliţişti în mijlocul străzii. Punctul de vedere al IPJ Maramureş (VIDEO)

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.