BREAKING NEWSEvenimentRecomandate

DOLIU ÎN PRESA MARAMUREŞEANĂ: Claudiu Florescu nu mai e…


Azi noapte a murit Claudiu Florescu, fost jurnalist băimărean, după o lungă și insuportabilă suferință. A fost unul dintre pionierii presei libere din domeniul audio-vizualului, remarcându-se în primii ani după Revoluție la un post de televiziune local.
Practic, întreaga lui activitate a avut legătură cu Cinemar TV, post în care s-au format și specializat zeci de jurnaliști care au lucrat apoi aici, dar au ajuns să se afirme și la nivel național.

Contribuția lui Claudiu în această zonă este indiscutabilă. Așa s-a reușit la un moment dat ca în Baia Mare să fie mai multe posturi de radio și televiziune, mai multe ziare cotidiene și săptămânale decât în marile municipii ale țării.

Claudiu a fost o prezență activă în viața cetății, implicându-se în toate domeniile de activitate, organizând și coordonând evenimente remarcabile din viața politică, socială, sport, divertisment, sănătate, reușind performanțe neatinse de atunci.

A fost un jurnalist „colțos”, incisiv, dur cu unii, înțelegător cu alții, cunoscător a ce se petrece în culisele politicului sau administrației, venind mereu cu dezvăluiri interesante, uneori în cadrul unor emisiunii maraton care țineau trează conștiința privitorilor.

În ultimii ani era supărat și intrigat de modul în care a decăzut mass-media locală, de dispariția presei scrise de calitate, sau de radiourile și televiziunile rămase care își bazează existența doar pe comunicatele oficiale venite din partea unor instituții și pe declarațiile luate prin telefon unor indivizi implicați în evenimente.

„Când a căzut avionul acela în cariera Limpedea, acum mulți ani, după un sfert de oră a fost prezentă la fața locului o armată de jurnaliști băimăreni. Astăzi, dacă s-ar prăbuși o escadrilă n-ar interesa pe nimeni, nu s-ar duce presa la fața locului să transmită în direct, ar aștepta poziția autorităților și ar intoxica publicul cu spusele acestora, de cele mai multe ori mincinoase. E adevărat că nici n-ar mai fi cine să meargă pe teren, sau pur și simplu n-ar avea cu ce să se deplaseze, atât de rău a ajuns presa acum”, mi-a spus în urmă cu câțiva ani, când ne-am întâlnit ultima dată. Și nu am avut cum să nu-i dau dreptate.

De o vreme s-a retras din atenția publicului datorită bolilor care i-au dat târcoale și i-au cauzat apoi mari probleme de sănătate. S-a luptat ca un erou cu ele, a obținut victorii de etapă care au renăscut speranțele și au dat aripi viselor, dar în cele din urmă a fost nevoit să cedeze în fața morții.

Viața lui Claudiu a fost un amalgam de ironie, inteligență, curaj, jovialitate, colegialitate, calități adunate într-un om bun pe care toți cei care l-au cunoscut cu adevărat au motive să-l regrete.

Rămas bun, prietene! Dumnezeu să te aibă în grija Lui! Sincere condoleanțe familiei îndurerate.

Grigore Ciascai

*****

Priveghiul va avea loc marți, 19 ianuarie, de la ora 16.00, la capela Cimitirului Tanatorio din Baia Mare, iar înmormântarea, miercuri, 20 ianuarie, de la ora 13.00 în Cimitirul Tanatorio.

Te-ar putea interesa si

AM AJUNS SA O VEDEM ȘI PE ASTA: Doi tineri, unul din Baia Mare, au furat covoarele dintr-o gospodărie din Jibou (foto)

Vasile Dale

EXCLUSIV: Adolescentă de 17 ani, biciuită crunt de un cagulat într-o staţie de autobuz – actualizare

Redactie

EXCLUSIV – ȘOMCUTA MARE: Patru tineri au ajuns la spital, după o bătaie pe Calea Mireșului. A fost nevoie de intervenţia mascaţilor. Azi o casă a fost incendiată

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.