Raulino delivery
Anais

Știri EXCLUSIVE

De interes

ALERTĂ 112: O pacientă a aprins coșul de gunoi de la Secția Chirurgie a Spitalului Județean Baia Mare (ACTUALIZARE)

Intervenție de urgență azi noapte la Spitalul Județean Baia Mare, după ce în salonul 229 a fost văzut fum. Imediat asistentele medicale au intervenit de urgență și au sunat la 112.

La fața locului au fost trimise mai multe echipaje ale pompierilor militari dar și echipaje SMURD.

Până la sosirea forțelor asistentele medicale au stins focul.

Pompierii militari au stabilit că faptul că o pacientă aflată în salon ar fi ieșit pe terasă și ar fi fumat. Țigara nestinsă ar fi aruncat-o într-un coș de gunoi care a început să fumege. Doar intervenția promptă a cadrelor medicale aflate în schimbul 3 a făcut ca totul să se termine bine iar focul să nu creeze niciun fel de probleme în cadrul unității medicale.

ACTUALIZARE: Spitalul spune că nu a fost niciun incendiu

foto arhivă

Vasile Dale
Vasile Dale
Lucrează în presa din România încă din anul 1999 și a obținut, în toți acești ani, o vastă experiență jurnalistică. Din anul 2005, Vasile Dale este corespondent Antena 3 CNN și se numără printre primii corespondenți care au transmis informații și știri din nordul țării. In perioada 2005-2023 a fost si corespondent Antena 1.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

SPORT