Important

APELUL FEDERAŢIEI SINDICATELOR DIN EDUCAŢIE „Spiru Haret” către Ministerul Educației nu a rămas fără ecou: Numărul de elevi pe clasă se reduce la început de ciclu liceal!

Ministrul Educației și Cercetării, Sorin Mihai Câmpeanu a participat în data de 15 ianuarie 2021 la ședința Biroului Executiv/Consiliului Liderilor Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” alături de cei 51 de lideri sindicali din toate județele țării.

În urma negocierilor și analizei obiective pe care a prezentat-o Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET”, Ministrul Educației, Sorin Mihai Cîmpeanu, a decis azi, 21 ianuarie 2021, că numărul de elevi în clasele de început de ciclu, în învăţământul liceal cu frecvență – zi, se va reduce:

  • de la 28 la 24 de elevi în clasă pentru filiera tehnologică și învățământul profesional, inclusiv dual, precum şi pentru filiera vocațională – profil sportiv, teologic, pedagogic şi învățământul liceal de artă;
  • de la 28 la 26 de elevi în clasă pentru filiera teoretică.

Pop Daniel, președintele Sindicatului din Învățământul Preuniversitar Spiru Haret Maramureș: “Demersul sindicatului nostru nu a rămas fără ecou. Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET” a militat pentru modificarea efectivelor de elevi la nivel de clasă, fundamentarea corectă a cifrei de școlarizare și a rețelei școlare . Ne bucurăm că Ministrul Educației, Sorin Mihai Cîmpeanu a ținut cont de punctele de vedere și sugestiile formulate de către Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET”. Ne dorim ca aceeași atitudine de respect, parteneriat, dialog constructiv și discuții pe orizontală să le regăsim și la nivelul Inspectoratului Școlar al Județului Maramureș.”



Te-ar putea interesa si

INVITAȚIE la evenimentul „Hai să discutăm despre serviciile publice din Baia Mare”

Vasile Dale

Echipa Exoros de Robotică de la Colegiul Tehnic „George Barițiu” din Baia Mare demonstrează că perseverența și determinarea conduc la succes

Vasile Dale

Petre Daea a refuzat ceapa gratis oferită de agricultorii români la un târg. A plătit produsele cu preț mai mare decât cel cerut: „E munca dumitale”

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Doar acceptand cookie-urile va putem asigura o experienta personalizata. Accepta Citeste mai mult