BREAKING NEWSEvenimentRecomandate

FOTO/VIDEO EXCLUSIV: Șofer împușcat după o urmărire ca-n filme într-un cartier din Baia Mare. Trei vehicule pline cu țigări au fost depistate

Urmărire ca-n filme pe drumul dintre Firiza și cartierul Ferneziu din Baia Mare. Polițiștii de frontieră aveau informații că două autoturisme vor transporta țigări de contrabaNdă în această noapte. Aceștia au observat pe un drum forestier două autoturisme care staționau. Când au încercat să se apropie ambii șoferi au demarat în trombă. Polițiștii de frontieră au reușit să se ferească din calea mașinilor. Au scos pistoalele și au tras focuri de avertisment în aer dar și înspre pneurile mașinilor. După 600 metri unul dintre șoferi a oprit pentru că fusese împușcat. El a fost preluat de o un echipaj medical și a fost transportat la Spitalul Județețean de Urgență Baia Mare. Celălalt șofer a fost prins în zona unei benzinării de la intrarea în municipiul Baia Mare.

PUNCT DE VEDERE – ITPF Sighetu Marmației

În această seară, în jurul orei 21.15, la nivelul Sectorului Poliţiei de Frontieră Sarasău, s-a declanşat o acţiune pe linia combaterii contrabandei cu ţigări, în zona de competenţa a sectorului, în zona Barajului Firiza.

Poliţiştii de frontieră au observat două autoturisme de teren care staţionau pe un drum forestier, iar în momentul în care lucrătorii noştri s-au deplasat spre autovehicule cu intenţia de a-i legitima pe şoferi, acestea au demarat în trombă spre poliţiştii de frontieră cu intenţia de a-i lovi.

În acel moment, lucrătorii noştri i-au somat să se oprească, dar observând că șoferii nu încetinesc au executat mai multe focuri de armă în plan vertical şi spre pneurile maşinilor de teren, conform prevederilor legale. Nici de această data şoferii nu s-au oprit, fapt pentru care s-a pornit în urmărirea acestora, iar după aproape 600 de metri autovehiculele au fost găsite pe marginea drumului, iar la volanul uneia dintre maşinii se afla unul dintre şoferi care era rănit în zona coapsei.

Poliţiştii de frontieră au solicitat o ambulanţă la faţa locului, iar conducătorul auto, un cetățean român, a fost transportat la spital pentru îngrijiri de specialitate, în momentul de faţa fiind în afara oricărui pericol.

Ulterior, a fost indisponibilizat şi cel de-al doilea autovehicul în care se aflau două persoane, iar în urma cercetării zonei a mai fost depistat un microbuz încărcat cu baxuri cu ţigări, în care se mai aflau alte două persoane.

Pe timpul acţiunii, polițiștii de frontieră au fost sprijiniţi de lucrători din cadrul IPJ Maramureş şi IJJ Maramureş. În momentul de faţa cercetările sunt în desfăşurare sub directa coordonare a procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmaţiei.

Comenteaza cu Facebook

Te-ar putea interesa si

TRIBUNALUL A DECIS – Fostul director al SGA Mureș, înlocuit din funcție politic cu un liberal, va rămâne în Maramureș

Redactie

DISPARIŢIE OCNA ŞUGATAG: AU SOSIT SCAFANDRI DE LA TÂRGU MUREŞ ŞI CAUTĂ ÎN LAC. Mama lui Adrian: „Simt că trăieşte!”(FOTO-VIDEO)

Vasile Dale

Doi maramureșeni depistați cu aproximativ 13 grame de substanțe interzise, în Vișeu de Sus și Crăciunești

Redactie

1 mesaj

chichi ianuarie 26, 2021 at 10:17 am

ma mincinos spurcat,tu nu mori o data?

Raspunde

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.