Un autoturism a fost distrus ieri noapte pe strada Păltinișului în spatele blocului nr 79 din municipiul Baia Mare. Este cel de-al doilea incident de acest gen, după cel petrecut la începutul acestei luni când un autoturism Mercedes Vito a fost avariat prin aceeași metodă și cu același gen de ”unelte” (parbriz și far sparte, prejudiciu în sumă de 1.250 lei).

De această dată însă incidentul a fost surprins de o cameră de supraveghere din zonă. Pe imagini se vede cum pe strada Păltinișului se oprește un autoturism de culoare închisă. De la volan coboară un individ, care ar avea un ciocan în mână. Acesta pleacă spre garajele din spatele blocului nr. 79 unde se presupune că ar fi distrus un autoturism – parbriz spart, stopurile spate.

Incidentul s-a petrecut sâmbăta dimineață în jurul orei 3.00. Auzind zgomotul de la loviturile cu ciocanul, oamenii au sunat la 112 și au cerut ajutorul poliției. Numai că individul plecase din zonă.

Criminaliștii din cadrul Poliției Municipiului Baia Mare au efectuat cercetările la fața locului și au prelevat probe și amprente. Locuitorii din zonă bănuiesc cine s-ar afla în spatele acestor gesturi însă nu au nicio probă concretă.

ACTUALIZARE – IPJ MARAMUREŞ

Sâmbătă, 20 februarie, polițiștii din Baia Mare au fost sesizați prin S.N.U.A.U. 112 cu privire la faptul că a fost distrus un autoturism într-o parcare din municipiu.

La fața locului polițiștii au identificat autoturismul care era parcat pe strada Păltinișului și prezenta avarii la parbriz și stopuri.

Valoarea prejudiciului reclamat este de 1.000 de lei.

Polițiștii continuă cercetările în acest caz.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.