BREAKING NEWSEvenimentMaramuresul IstoricRecomandate

PETRECERI PESTE PETRECERI ÎN PANDEMIE: Botez la Petrova, zi de naştere la Strâmtura, „sparte” de poliţişti

Aseară, 20 februarie, la ora 22.20, polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Leordina au fost sesizați cu privire la faptul că la o sală de pe raza comunei Petrova are loc un eveniment privat, un botez, la care participă mai multe persoane.

La fața locului polițiștii au constatat faptul că evenimentul s-a încheiat, iar în interiorul sălii au fost identificate 11 persoane care au participat.

Acestea au fost sancționate contravențional conform Legii 55/2020 cu amenzi în valoare totală de 10.000 de lei.

Totodată, polițiștii au efectuat verificări în vederea stabilirii identității tuturor persoanelor participante la eveniment, ocazie cu care până în dimineața zilei de 21 februarie a.c. au mai identificat opt persoane care au fost sancționate conform legii.

Polițiștii continuă cercetările în acest caz.

*****

Azi noapte, în jurul orei 02.00, polițiștii Secției 2 Bogdan Vodă s-au deplasat la un imobil de pe raza comunei Strâmtura, unde se desfășura o petrecere.

La fața locului polițiștii au identificat șapte persoane care participau la evenimentul privat ( zi de naștere).

Petrecerea a fost întreruptă de polițiști. Aceștia au aplicat șapte sancțiuni contravenționale conform Legii 55/2020, în valoare totală de 7.000 de lei.

Te-ar putea interesa si

UNUL DUPĂ ALTUL: Două maşini s-au ciocnit în Baia Mare (FOTO)

Vasile Dale

EXCLUSIV VIDEO: Încă un pumn al austriecilor băgat în gura românilor care se întorc la muncă în UE: Blocaje de 5 km pe autostrada M1 după ce aceștia controlează tot ce le intra în țară dinspre Ungaria

Vasile Dale

ÎNCĂ O RESTRICŢIE: Activitatea Târgului Auto din Satu Nou de Jos, suspendată pentru 14 zile

Redactie

1 mesaj

Coco februarie 21, 2021 at 7:58 pm

Salile de evenimente locale sint cunoscute de Garcea, dar pt o mica atentie, trece pe langa….doar daca exista reclamatie acționează…. Romanika te iubim…

Raspunde

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.