Un accident tragic a șocant opinia publică în urmă cu aproape trei luni. Doi tineri băimăreni au fost uciși pe trotuar, la intersecția bulevardelor Republicii și Traian, în timp ce voiau să urce într-un taxi pentru a merge să colinde niște prieteni. Cei doi au fost pur și simplu spulberați de șoferul unei autoutilitare, drogat la volan. Bărbatul, din Sălaj, consumase cocaină și conducea cu o viteză excesivă prin oraș. La momentul impactului, ceasul din bordul vehiculului s-a blocat la 100 de km/h.
La 3 luni de la îngrozitorul accident, în care Vlad și Cristian și-au pierdut viața, Judecătoria Baia Mare a dat o decizie șocantă: șoferul mașinii a fost scos din arestul preventiv și plasat sub control judiciar. Mai exact, cel care i-a ucis pe cei doi băimăreni, aflat sub influența drogurilor, este liber.
Vă redăm mai jos decizia instanței:
“Solutia pe scurt: În temeiul art. 348 Cod procedură penală raportat la art. 242 alin. 2 Cod de procedură, art. 207 Cod procedură penală şi art. 215 Cod procedură penală înlocuieşte măsura arestării preventive luată faţă de inculpatul MAN ANIEL SORIN, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă prevăzută de art. 192 alin. 1, 2 şi 3 Cod penal, vătămare corporală din culpă prevăzută de art. 196 alin. 1 şi 4 Cod penal şi conducere a unui vehicul sub influenţa substanţelor psihoactive prevăzută de art. 336 alin. 2 Cod penal, totul cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal, măsură dispusă prin încheierea penală nr. 4145/26.12.2020 a Judecătoriei Baia Mare, definitivă prin necontestare, în baza căreia s-a emis mandatul de arestare preventivă nr. 60/UP din 26.12.2020, cu măsura preventivă a controlului judiciar prevăzută de art. 215 indice 1 Cod procedură penală, pe o perioadă de 60 de zile. În temeiul art. 215 alin. 1 Cod de procedură penală pe timpul cât se află pe control judiciar inculpatul trebuie să respecte următoarele obligaţii: a) să se prezinte la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată judecătorul de cameră preliminară sau instanţa cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la Poliţia municipiului Baia Mare, jud. Maramureş, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat. În baza art. 215 alin. 2 lit. a şi i Cod de procedură penală cât se află pe control judiciar inculpatul are următoarele obligaţii: – să nu depăşească limita teritorială a României decât cu încuviinţarea prealabilă a judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată; – să nu conducă niciun vehicul. În temeiul art. 215 alin. 3 Cod procedură penală atrage atenţia inculpatului că, în cazul încălcării cu rea-credinţă a obligaţiilor stabilite, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau cu măsura arestării preventive. Dispune punerea în liberate a inculpatului dacă nu este arestat în altă cauză. În temeiul art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu azi, 19.02.2021.
Document: Încheiere finală camera consiliu 546/2021 19.02.2021”.
CITEȘTE ȘI: