Eveniment

RUTIERE: Accident cu victime la Şugatag, pagube materiale în Pasul Mesteacăn

Sâmbătă seara, 20 februarie, ora 21.25, un bărbat de 30 de ani din Giulești a condus un autoturism din direcția Sat Șugatag spre Ferești, iar la un moment dat a intrat în coliziune cu un alt autoturism aflat în trafic.
La volanul celui de-al doilea autoturism a fost identificat un bărbat de 30 de ani din Ocna Șugatag.
În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea a două persoane de 49 respectiv 73 de ani, aflați în calitate de pasageri într-unul dintre autoturismele implicate în accidentul rutier.
Victimele au fost transportate la Spitalul Sighetu Marmaţiei pentru acordarea de îngrijiri medicale.
În urma verificărilor polițiștii au constatat faptul că unul dintre conducătorii auto nu deține permis de conducere, motiv pentru care au întocmit dosar pe numele acestuia sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
Polițiștii continuă cercetările.

Ieri, pe DN1C, în Pasul Mesteacăn, la intersectia cu drumul judetean spre Boiu Mare, a avut loc un accident rutier (foto), din cauza neacordării de prioritate, soldat cu pagube materiale.

Te-ar putea interesa si

Tragedie: Pieton accidentat mortal intre Busag si Cicarlau (foto)

Vasile Dale

Ordine de protecție provizorii emise de polițiștii din Ocna Şugatag şi Bogdan Vodă

Redactie

Galerie foto / video EXCLUSIV: Impact violent între două mașini la Borșa în zona Rotundu din Borșa. Două persoane rănite (actualizare)

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.