BREAKING NEWSImportant

Partidul Mișcarea Populară – un nou început. Adrian Todoran și Lucian Morar, vicepreședinții formațiunii

În cadrul congresului desfășurat duminică, 7 martie, la Sinaia, Cristian Diaconescu a fost desemnat noul lider al Partidului Mișcarea Populară, având alături o echipă din care fac parte și doi maramureșeni.

”Cu responsabilitate, am acceptat să vin în echipa noului președinte Cristian Diaconescu. Îmi doresc să folosesc experiența acumulată până acum, pentru a sprijini dezvoltarea județului și a țării.

Mă bucur că, datorită rezultatelor bune obținute la alegerile locale și parlamentare, Maramureșul are doi reprezentanți în noua structură de conducere, cu doi vicepreședinți: Adrian Todoran (fost deputat PMP) și Lucian Morar, primarul localității Ulmeni.

Cred în valorile democrat-creștine pe care PMP le are și asta ne arată că e nevoie de acest actor pe scena politică din România. Suntem a treia forță politică a țării, judecând după numărul de consilieri locali, consilieri județeni și primari pe care îi avem. Le mulțumesc colegilor din Maramureș pentru susținerea acordată până acum și îi asigur pe cei care au avut încredere în noi că PMP va rămâne un jucător important în politica românească” scrie fostul deputat Todoran.

Te-ar putea interesa si

EXCLUSIV VIDEO: ASUAJU DE SUS – Au WC-ul în fundul curții dar primarul le ”trage” cea mai scumpă capelă mortuară din România: aproape 200.000 de euro

Vasile Dale

Accident rutier cu o victima pe bulevardul Independentei din municipiu.

Vasile Dale

Spitalul Județean Baia Mare, prin UPU SMURD, a participat în Irlanda la o competiție de descarcerare și traumă

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.