Raulino delivery
Anais

Știri EXCLUSIVE

De interes

SCANDAL LA POLIȚIA SIGHET – Adjunctul Poliției ar fi agresat fizic și verbal un ofițer superior din subordine (actualizare)



Un nou scandal ia amploare în cadrul Poliției municipale Sighetu Marmației. La începutul lunii martie a.c., adjunctul Poliției municipale, A.M., ar fi agresat fizic și verbal un ofițer superior aflat în subordinea acestuia.

Conform unor surse din cadrul Poliției, descoperim că în fapt, în ziua de 2 martie a.c., ofițerul S.O., aflându-se în biroul adjunctului Poliției municipale și dezbătând anumite probleme de serviciu, a fost înjurat ca la ușa cortului în mod repetat și scos prin violență fizică afară din birou de către superiorul acestuia, adjunctul Poliției Sighet, A.M.

Totul a pornit pe fondul unui reproș adresat de către A.M. cu privire la unele aspecte care sunt pe linie de serviciu.

Contactat telefonic de către Sighet 247, ofițerul agresat, S.O., a confirmat incidentul, refuzând însă să ofere detalii suplimentare.

Din păcate, nu este pentru prima dată când în cadrul Poliției mun. Sighetu Marmației se petrec astfel de incidente. În cursul lunii iulie 2016, Poliția Sighet s-a mai aflat într-un astfel de scandal, atunci când comandantul de la acea vreme, B.Gh. (între timp intrat la pensie), l-ar fi agresat fizic pe un ofițer din subordine, L.L.

Incidentul de față este cu atât mai grav cu cât imaginea Poliției este afectată la nivel național, în contextul cazului de la Secția nr. 16 București, în care nouă polițiști au fost implicați în torturarea a doi tineri nevinovați.

Din păcate, se pare că unii polițiști nu agresează doar civili, ci ajung să agreseze și subalterni ai acestora.

Sighet 247 a solicitat un punct de vedere oficial către IPJ Maramureș cu privire la cele relatate în acest articol, punct de vedere ce va fi publicat imediat ce va fi primit pe adresa redacției.

Sursa sighet247

ACTUALIZARE

„Da, sunt adevărate cele trecute în articol! Din păcate, adjunctul poliţiei m-a agresat verbal cât şi fizic, sens în care am anunţat conducerea Poliţia Municipiului Sighet. Nu vă pot furniza alte detalii, dar sper că va fi o anchetă în derulare în acest caz”, a declarat pentru vasiledale.ro poliţistul agresat.

În urma apariției în mediul on-line a articolului „SCANDAL LA POLIȚIA SIGHET – Adjunctul Poliției ar fi agresat fizic și verbal un ofițer superior din subordine”, publicat de Sighet247, conducerea inspectoratului a dispus efectuarea de verificări cu privire la aspectele semnalate, prin compartimentul de specialitate, urmând a fi dispuse măsurile care se impun.

Redactie
Redactie
Fondată în 2016, redacția vasiledale.ro s-a născut la intersecția dintre jurnalism și dinamismul rețelelor sociale, punând accent pe formatul video live și pe optimizarea pentru mobil. Echipa noastră s-a distins prin fact-checking riguros și o abordare vizuală modernă, adaptată consumului rapid de informație. Redacția, vasiledale.ro, a devenit rapid o voce digitală influentă în tot Maramureșul și nu numai.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

SPORT