Eveniment

COLTĂU: Castelul Teleki, o bijuterie arhitecturală duce dorul vizitatorilor

România are o mulţime de zone spectaculoase, dar zero şanse de a le dezvolta potenţialul turistic. Nu e o situaţie de ieri de azi. Iar pandemia a pus capacul. Sunt locuri şi obiective în care s-au investit sute de mii de euro degeaba. Doi-trei turişti dacă le-au văzut. În Maramureş de exemplu, un castel reabilitat din fonduri europene în valoare de peste un milion de euro a rămas în umbră, chiar dacă toată comunitatea visa să se dezvolte în jurul acestui proiect.

Departe de agitația urbană, în comuna Coltău a fost reabilitată o adevărată bijuterie arhitecturală: Castelul Teleki. Locul în care poetul Petofi Sandor a scris cele mai frumoase poezii. Şi mina de aur pe care au pariat autoritățile locale pentru a atrage în zona cât mai mulți turiști. Doar că în realitatea le-a încurcat planurile…

Kadar Helen, ghid turistic: „Aici vedem mobilier de epocă, care face parte din moşia lui Teleky, din proprietatea familiei Teleky. În faţa noastră se găseşte patul nupţial, pentru că acest pat face parte din secolul al XIX-lea, cel puţin atunci a fost construit”.

Csendes Lajos, primar Coltău: „În proiect era inclus că vom creşte numărul vizitatorilor cu 5 sau 10%, acum asta nu pot să vă spun exact, dar vedeţi, cu pandemia nu putem, numai în minus. Sperăm că se va termina odată şi se va da drumul la turism şi vor veni vizitatori”.

Turiştii au venit, însă tot mai puțini. De un an încoace abia se mai rătăcește în localitate câte un turist. Și asta, în condiţiile în care în localitate a fost dezvoltată inclusiv o rețea agroturistică de 18 pensiuni cu aproximativ 150 de locuri de cazare.

Tot mai puţini turişti
La muzeu, fiecare vizită este contabilizată cu ajutorul turiştilor.

Este o carte de memorii, în care vizitatorii îşi notează gândurile şi impresiile care rămân după vizitare. Se vede că ultima înregistrare a fost făcută în 3 februarie. În anul trecut am avut foarte puţini vizitatori.

Localitatea Coltău este loc de pelerinaj pentru turiștii pasionaţi de literatura maghiară. Tocmai de aceea majoritatea celor care au trecut pragul Castelului Teleki erau veniți din ţara vecină. Mulți dintre ei au văzut însă muzeul când era în paragină sau în diferite etape de reabilitare, pentru că lucrările au fost finalizate abia anul trecut.

Sursa observatornews.ro

Te-ar putea interesa si

EXCLUSIV VIDEO: AVEM IMAGINILE cutremurătoare ale exploziei de la Botiza. Oamenii au fugit îngroziți

Vasile Dale

ÎŞI VOR PLĂTI ISPRAVA: Furturi de telefoane mobile, bani, adidaşi, sticle cu vin şi câteva şampoane, în Baia Mare, Ruscova şi Groşi

Vasile Dale

EUROPOL – Polițiștii din Maramureș părăsesc grupurile ,,profesionale” de WhatsApp

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.