Important

Muzeele și casele memoriale din Maramureș au fost incluse în „Ruta Cultural Turistică a patrimoniului muzeal din România”

34 de muzee și case memoriale din Maramureș au fost incluse în „Ruta Cultural Turistică a patrimoniului muzeal din România”, alături de alte obiective de renume din județele Alba, Caraș-Severin, Constanța, Neamț, Satu Mare și Suceava.

Traseul, care străbate și Maramureșul, popsește în toate regiunile județului nostru și aduce vizitatorii în contact cu moștenirea istorică, culturală, artistică, naturală, etnografică și religioasă a acestor locuri.

Includerea traseului în „Ruta Cultural Turistică a patrimoniului muzeal din România” a fost posibilă după ce, la finalului anului trecut, ruta cultural turistică „Drumul patrimoniului muzeal maramureșean”, realizată de instituția Consiliului Județean Maramureș, a fost recunoscută oficial de către Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului.

Președintele Consiliului Județean Maramureș a arătat că vor urma și alte astfel de inițiative prin care să se valorifice potențialul de promovare a obiectivelor turistice din județ. „Muzeele și casele memoriale din județul Maramureș sunt demne admirația tuturor, însă dincolo de aprecierea arătată acestor instituții, este necesar să le și promovăm cum se cuvine. Pe această abordare ne vom centra atenția în perioada următoare, astfel încât să creștem accesibilitatea informațiilor de interes turistic și să atragem cât mai mulți vizitatori în județul nostru.”, a declarat Ionel Bogdan, președintele Consiliului Județean Maramureș.

Mai multe informații despre acest subiect pot fi accesate pe noul website al Consiliului Județean Maramureș destinat promovării turismului, la linkul: https://www.visitmaramures.ro/maramures-de-poveste/11-mostenirea-culturala-si-istorica-a-maramuresului-parte-a-rutei-cultural-turistice-a-patrimoniului-muzeal-din-romania.

Te-ar putea interesa si

Sindicatul Liber din Învățământ Maramureș a participat la pichetarea Guvernului

Redactie

BAIA MARE: Prinşi în flagrant de poliţişti în timp ce încercau să sustragă profile metalice

Vasile Dale

ZIUA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI SĂRBĂTORITĂ ÎN SANTANDER, CANTABRIA, SPANIA

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.