BREAKING NEWSEveniment

Arestat preventiv: Un băimărean și-a bătut concubina și a condus o mașină cu permisul anulat, în stare de recidivă

Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:

  Procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare au dispus, la data de 10.03.2021, punerea în mișcare a  acțiunii penale împotriva inculpatului C.C.N. pentru săvârşirea infracţiunilor de violență în familie, prevăzută de art. 199 alin. 1 Cod penal, raportat la art. 193 alin. 2 Cod penal și conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia i-a fost anulat permisul de conducere, prevăzută de art. 335 alin. 2 Cod penal, fapte comise în concurs și în stare de recidivă. La data de 10.03.2021 faţă de inculpatul C.C.N.  a fost luată măsura reţinerii pe o durată de 24 de ore.

Probatoriul administrat în cauză a relevat faptul că inculpatul C.C.N., la data de 09.03.2021, în jurul orei 16:00, a exercitat acte de violență asupra concubinei sale, în timp ce se aflau în locuința comună situată pe raza municipiului Baia Mare, cauzându-i acesteia leziuni care necesită pentru vindecare un număr de 4-5 de zile de îngrijiri medicale.

De asemenea, la data de 10 martie 2021, în jurul orei 12:30, inculpatul C.C.N. a condus un autoturism pe raza municipiului Baia Mare, deși permisul de conducere îi era anulat, încă din data de 23 septembrie 2019.

 La data de 11.03.2021, dosarul a fost înaintat instanţei cu propunere de arestare preventivă a inculpatului pentru 30 de zile, cerere admisă de judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Judecătoria Baia Mare. Astfel, Cerbu Cătălin Nicolae (conform postatului instanței) a fost depus în arestul IPJ Maramureș.

Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Te-ar putea interesa si

TRAGEDIE LA ARDUZEL: Un bărbat şi-a pierdut viaţa în urma unui accident de circulaţie

Vasile Dale

EXCLUSIV / FOTO, VIDEO: Urşii au făcut prăpăd la Repedea. Animalele localnicilor ucise azi-noapte

Redactie

BUCURIE DE NEDESCRIS: Sindicaliștii de la SNPR Decus au adus zâmbete pentru șase copii ai unei familii nevoiașe din Vişeu de Sus (FOTO)

Vasile Dale

Lasa un mesaj

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

În toate magazinele din Maramureș.

This will close in 10 seconds