Impact violent pe drumul național 18, în zona Rotundu din orașul Borșa. Din primele informații se pare că o șoferița a semnalizat stanga pentru a intra pe un drum lateral, doar că în acel moment un alt conducător auto se angajase în depășirea acesteia încălcând marcajul continuu dar și o trecere pentru pietoni. Cel puțin așa spun localnicii
Impactul nu a mai putut fi evitat. Mașina condusă de femeie a fost întoarsă în șosea, iar cealaltă mașină a distrus un gard oprindu-se în grădina unui localnic.
În urma evenimentului rutier două persoane au suferit leziuni corporale. La fața locului a sosit un echipaj SMURD pentru a le acorda îngrijiri medicale.
Localnicii spun că în zona respectivă se produc evenimente rutiere în fiecare săptămână, ultimul având loc săptămâna trecută când au fost implicate trei autovehicule. Aceștia se plângă că polițiștii de la rutieră nu supraveghează zona iar șoferii încalcă frecvent linia continuă, într-o zonă cu trecere pentru pietoni dar și o școală.
UPDATE
Alte surse susțin că ar fi vorba de o culpă comună și că șoferița ar fi încercat să efectueze o manevră de întoarcere, fără să se asigure corespunzător. În orice caz așteptăm poziția oficială a Poliției Maramureș pe care o vom prezenta de îndată.
ACTUALIZARE – IPJ Maramureș
Azi, 24 martie, ora 13.20, polițiștii din Borșa au fost sesizați prin S.N.U.A.U. 112 cu privire la faptul că, pe strada Unirii, s-a produs un accident rutier.
La fața locului polițiștii au constatat faptul că două autoturisme au intrat în coliziune.
La volanul acestora au fost identificați conducătorii auto ca fiind o femeie de 49 de ani și un bărbat de 46 de ani ambii din Borșa.
În urma evenimentului rutier șoferii au suferit vătămări corporale, fiind transportați la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero, fiindu-le recoltate mostre biologice de sânge pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.
Polițiștii continuă cercetările în acest caz sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Vă reamintim că în zona respectiv s-a mai produs anul trecut în toamnă un grav accident rutier. Atunci o fetiță a fost pur și simplu strivită de un autovehicul de mare tonaj al cărui șofer a încercat să evite un alt autoturism care ieșea cu spatele dintr-o curte.