BREAKING NEWSEvenimentMaramuresul IstoricRecomandate

GALERIE FOTO: Motociclist lovit de un microbuz la Sighetu Marmaţiei (actualizare)


Un accident de circulație s-a produs în Sighetu Marmației în după-amiaza zilei de 28 martie a.c., în jurul orelor 16:00. Un motociclist care circula pe str. Mihai Eminescu în direcția parcului „Grădina Morii” a fost surprins și accidentat la intersecția cu str. Gheorghe Lazăr / Szilagyi Istvan de către un microbuz marca Mercedes.

Din primele informații se pare că tânărul motociclist nu s-a asigurat suficient la intrarea în intersecție, fiind izbit în plin de către microbuz. După cum arată imaginile de la fața locului, se pare că microbuzul se deplasa pe drumul cu prioritate, însă cu viteză foarte mare.

Conform informațiilor obținute de Sighet 247, motociclistul este un tânăr minor, deținător al unui permis de conducere categoria A1, iar motocicleta de 125 cmc deținea avea toate actele în regulă.

Tânărul a fost transportat de urgență la Spitalul mun. Sighetu Marmației. Acesta, potrivit martorilor, era în stare de inconștiență la momentul preluării lui de către ambulanță.

Intersecția în cauză este una foarte periculoasă în Sighet, din cauza vizibilității foarte reduse, respectiv a faptului că mulți conducători auto circulă pe drumul cu prioritate cu viteză foarte ridicată.

ACTUALIZARE – IPJ MARAMUREȘ:

Azi, 28 martie, ora 16.21, polițiștii din Sighetu Marmației au fost sesizați cu privire la faptul că s-a produs un accident rutier soldat cu victimă.

Polițiștii ajunși la fața locului au constatat faptul că un bărbat de 67 de ani din municipiu a condus un autoturism pe strada Szilagy Istvan, iar când a ajuns la intersecția cu strada Mihai Eminescu, a intrat în coliziune cu un motociclu condus de către un tânăr de 17 ani din Bocicoiu Mare.

În urma accidentului rutier a rezultat vătămarea corporală a minorului care a fost transportat de urgență la Spitalul Județean Baia Mare în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Conducătorul auto a refuzat testarea cu aparatul etilotest, fiind condus la spital în vederea recoltării de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Victima nu a putut fi testată cu aparatul etilotest din cauza leziunilor suferite în urma evenimentului rutier, însă i-au fost prelevate mostre biologice de sânge.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Te-ar putea interesa si

PERCHEZIȚII PE LINIE SILVICĂ: Hoţii de lemn din Moisei, în vizorul poliţiştilor

Redactie

Gândește! Nu este o glumă! Apelul fals la 112 se pedepsește! Sună responsabil!

Vasile Dale

A AJUNS ÎN FAȚA JUDECĂTORILOR: Alex nu a scos o vorbă în fața jurnaliștilor. A fost arestat preventiv (foto/video)

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.