Important

Liga Studenților ”Pintea Viteazul” demarează proiectul Nord Universitar. Elevii vor fi informați și sprijiniți în perspectiva viitorului

Liga Studenților ”Pintea Viteazul” (LSPV) își dorește să deschidă noi orizonturi prin informarea și susținerea elevilor din Maramureș, dar și a celor din județele vecine, cu privire la oferta educațională propusă de Centrul Universitar Nord din Baia Mare și totodată, prin oportunitățile pe care le au tinerii în Baia Mare.

Scopul principal al acestui proiect este informarea corectă a elevilor de liceu cu privire la oportunitățile de dezvoltare și contextele de învățare, care vor fi împărtășite prin experiențele trăite într-un mediu academic bine dezvoltat și dedicat studenților.

Majoritatea elevilor din anii terminali nu știu ce drum să urmeze după terminarea liceului, fiind dezorientați și copleșiți de emoțiile unui nou început. Empatizând cu ei, am hotărât să derulăm acest proiect prin care oferim toate informațiile și susținerea de care au nevoie. Lipsa de informații și lipsa realizării consultării elevilor din licee, ne-a determinat să implementăm acest proiect, care pentru al doilea an consecutiv, se desfășoare în online. 



„De câțiva ani, primăvara pentru mine vine cu muncă pe Nord Universitar. Sunt onorat să iau parte la o nouă ediție a acestui proiect datorită căruia știu că multor tineri li s-a schimbat viitorul. Credeți-mă, e un sentiment aparte când treci pe coridoarele facultăților și sunt studenți care au ajuns să urmeze o facultate pentru că în trecutul lor ai apărut tu ca membru LSPV și le-ai transmis câteva informații pe care probabil, până atunci, nu le-au avut în vedere. Îi felicit pe toți membrii LSPV care au ales să se implice în acest proiect și care în următoarele luni, vor depune eforturi pentru elevi. Din punctul meu de vedere, acest proiect nu are în vedere doar faptul ca elevii să aleagă și să studieze la una din facultățile din CUNBM, ci și faptul ca ei să fie consultați și informați corect cu privire la oportunitățile lor. La final, doresc să mulțumesc și să felicit conducerea Centrului Universitar Nord din Baia Mare pentru susținerea din acest an pentru proiectul Nord Universitar.” – a declarat Andrei BUDA – Secretar General Liga Studenților ”Pintea Viteazul”.

„Ca un gând de final, vreau să vă transmit faptul că vă așteptăm cu brațele deschise și vă stăm la dispoziție pentru mai multe informații. Sper să faceți alegerea corectă în ceea ce privește continuarea studiilor superioare și alegerea unei facultăți, respectiv a unei specializări, iar nu în ultimului rând, nu uitați că, orice e posibil!” – Lorena UNGUREAN, coordonator general al proiectului.

*****

Pentru mai multe detalii:

Andrei BUDA

Secretar General Liga Studenților ”Pintea Viteazul”

[email protected]

0752 499 580

Lorena UNGUREAN

Coordonator general al proiectului

[email protected]

0744 274 412

*****

Asociația Liga Studenților ”Pintea Viteazul” (LSPV) este o organizație non-guvernamentală și apolitică ce are ca scop principal reprezentarea, apărarea și promovarea drepturilor și intereselor studenților din Centrul Universitar Nord din Baia Mare. LSPV este singura organizație studențească din Maramureș care face parte din ANOSR (Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România), cea mai mare și reprezentativă federație de organizații studențești din România.

Liga Studenților ”Pintea Viteazul” reprezintă drepturile și interesele studenților din Centrul Universitar Nord din Baia Mare în relația lor cu departamentul academic și administrativ din cadrul CUNBM dar și a tuturor tinerilor până în 35 de ani, din Baia Mare. LSPV apără și promovează interesele studenților atât în cadrul universitar cât și în cel al societății românești.

Te-ar putea interesa si

OPT STUDENTE DIN BAIA MARE  LUPTĂ PENTRU TITLUL DE MISS UNIVERSITARIA

Vasile Dale

PUBLICATE ÎN MONITORUL OFICIAL: Măsuri obligatorii în domeniul transporturilor, pe perioada stării de alertă

Vasile Dale

ÎN MARAMUREŞ: Vaci diagnosticate cu tuberculoză şi trimise la abator. Urmează controale și la oi și capre

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Doar acceptand cookie-urile va putem asigura o experienta personalizata. Accepta Citeste mai mult