BREAKING NEWSEvenimentRecomandate

Donciu Viorel-Andrei, şeful SPCRPCIV Maramureș, ar fi „cumpărat” un consilier judeţean să îl numească în aceeaşi funcţie. A luat şi mită, iar azi va fi prezentat pentru arestare preventivă

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Cluj au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 8 aprilie 2021, a inculpatului DONCIU VIOREL-ANDREI, ofițer de poliție, la data faptelor șef al Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatricularea Vehiculelor Maramureș (SPCRPCIV Maramureș), iar în prezent împuternicit pe funcția echivalentă de la nivelul Serviciului Suceava, pentru comiterea infracțiunilor de:

  • luare de mită în formă continuată (trei acte materiale),
  • cumpărare de influență,
  • acces ilegal la un sistem informatic.

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:

La data de 04 februarie 2021, inculpatul Donciu Viorel-Andrei, în calitate șef al SPCRPCIV Maramureș, ar fi cumpărat influența unui consilier de la Consiliul Județean Maramureș, pe care acesta din urmă pretindea că o are pe lângă anumite persoane, astfel încât inculpatul Donciu Viorel-Andrei să fie desemnat în continuare în aceeași funcție. Numirea în calitate de șef al SPCRPCIV Maramureș expira în data de 15 februarie 2021.
În schimbul menținerii sale în funcție, inculpatul Donciu Viorel-Andrei l-ar fi sprijinit pe consilier la înmatricularea unor vehicule deținute de acesta sau de alte persoane, la programarea anumitor candidați la examenul pentru obținerea permisului de conducere, precum și cu îndeplinirea oricăror alte atribuții de serviciu pe care ofițerul de poliție le are potrivit funcției, în interesul personal al consilierului sau în interesul altor persoane.



La data de 01 februarie 2021, la instigarea aceluiași consilier, inculpatul Donciu Viorel-Andrei ar fi accesat fără drept baza de date a MAI-Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date, în interesul personal al instigatorului, pentru a verifica un anumit autoturism ce figura in proprietatea unei societăți comerciale.

În contexte diferite, în zilele de 9 februarie, 10 februarie și 25 februarie 2021, în calitate de șef al SPCRPCIV Maramureș, inculpatul Donciu Viorel-Andrei ar fi primit diferite sume de bani cu titlu de mită pentru reprogramarea unei persoane la examenul pentru obținerea permisului de conducere auto ori pentru înmatricularea unor vehicule.

Inculpatului i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

La data de 8 aprilie 2021, inculpatul urmează să fie prezentat Tribunalului Cluj cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

În cauză se efectuează acte de urmărire penală și față de alte persoane.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Direcției Generale Anticorupție.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

CITEŞTE ŞI

Te-ar putea interesa si

VIDEO: Grindină şi ploaie torenţială în Baia Mare. Canalizarea refulează

Redactie

Foto: Un şofer beat criţă a plonjat în albia pârâului Nistru. Etilotestul a indicat 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat

Redactie

INUNDAŢIILE AU FĂCUT PRĂPĂD ÎN JUDEŢ: Pagube produse de scurgerile de pe versanți şi de revărsările apelor

Vasile Dale

2 mesaje

mo aprilie 8, 2021 at 11:50 am

Uite unde erau maririle de salar… daca nu da statu se descurca bajetii. Intrebarea e ceilalti ce combinatii au?

Raspunde
Un Om aprilie 9, 2021 at 6:03 am

don corleone era ta apune

Raspunde

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Doar acceptand cookie-urile va putem asigura o experienta personalizata. Accepta Citeste mai mult