BREAKING NEWSEvenimentTara Chioarului

ȘOMCUTA MARE: A furat o mașină, a condus-o fără permis, a lovit-o și a abandonat-o. Bărbatul a fost arestat preventiv

Procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare au dispus, la data de 13.04.2021, punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva inculpatului C.D. pentru săvârşirea infracţiunilor de furt calificat în scop de folosință și conducerea unui vehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, prevăzute de art. 230 alin. 1 Cod penal, raportat la art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. d Cod penal și de art. 335 alin. 1  Cod penal, infracțiuni comise în concurs și în stare de recidivă. La data de 13.04.2021 faţă de inculpatul C.D. a fost luată măsura reţinerii pe o durată de 24 de ore.

Probatoriul administrat în cauză a relevat faptul că inculpatul C.D., recidivist, la data de 11.04.2021, în jurul orei 20:00, folosind fără drept cheia adevărată a luat, în scopul folosirii fără drept, autoturismul aparținând persoanei vătămate L.R.N. pe care l-a condus pe DJ 182 D (pe raza orașului Șomcuta Mare), cu toate că nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

La data de 14.04.2021, dosarul a fost înaintat instanţei cu propunere de arestare preventivă a inculpatului pentru 30 de zile, cerere admisă de judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Judecătoria Baia Mare.

Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Comunicat IPJ Maramureș: A furat…e reținut de polițiști

Ieri, 13 aprilie, polițiștii din Șomcuta Mare au luat măsura reținerii pentru 24 de ore față de un bărbat de 31 de ani din Șomcuta Mare, acesta fiind cercetat pentru comiterea infracțiunilor de furt calificat în scop de folosință și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

În fapt, în 11 aprilie, ora 20.50, polițiștii din Șomcuta Mare au fost sesizați de către un bărbat de 30 de ani din oraș, cu privire la faptul că autori necunoscuți i-au sustras un autoturism în valoare de aproximativ 5.000 de euro. Acesta se afla parcat în interiorul unei hale din Șomcuta Mare, având geamurile deschise și cheile în contact.

În urma verificărilor polițiștii au constatat faptul că la ora 20.28, autoturismul în cauză a fost condus de către o persoană care purta mască de protecție facială pe D.J. 182/B Șomcuta Mare, a intrat pe D.N. 1C din Șomcuta Mare și și-a continuat deplasarea spre localitatea Satulung.

În urma activităților de căutare a autoturismului, acesta a fost identificat abandonat și cu urme de avarii, pe D.J. 184/A, între localitățile Arieșu de Pădure și Coltău.  

Bărbatul a fost depus la Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Maramureș.

Te-ar putea interesa si

Trei strategii majore pentru județul Maramureș, în procedură de licitație

Vasile Dale

CĂUTARE ÎN MIEZ DE NOAPTE: Două grupuri de tineri rătăcătiţi pe munte, salvaţi de Salvamont Maramureş

Redactie

ACTUALIZARE – CA-N FILMELE CU 007 sau plictiseală maximă: Doi polițiști locali băimăreni se cred spioni (pamflet)

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.