Eveniment

CERTAŢI CU LEGEA: Şoferi băuţi, unul urmărit în trafic la Finteuşu Mic, un altul prins la volan fără permis

Marţi, la ora 14.41, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că un autoturism circulă haotic pe D.N. 1C, la ieșire din municipiul Baia Mare spre Satulung, pătrunzând pe contrasens și claxonând încontinuu.

Polițiștii au identificat autoturismul în cauză în localitatea Finteușu Mic, unde au efectuat semnal regulamentar de oprire, însă conducătorul auto și-a continuat deplasarea pe D.J. 184A spre localitatea Arieșu de Pădure.
S-a pornit în urmărirea acestuia pe o distanță de aproximativ 700 de metri, iar la un moment dat autoturismul a oprit în fața unui imobil.
Conducătorul auto a fost identificat ca fiind un bărbat de 43 de ani din Finteușu Mic. Întrucât acesta emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind de 0,94 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul a fost condus la spitalul din Baia Mare, unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
Faţă de șofer polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau alte substanțe.

Baia Mare – în jurul orei 19.30, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că în zona unei benzinării de pe strada Vasile Lucaciu din municipiu circulă un autoturism al cărui conducător auto se află sub influența alcoolului.
În urma verificărilor efectuate autoturismul în cauză a fost identificat circulând dinspre strada 8 Martie înspre strada Electrolizei, motiv pentru care acesta a fost oprit pe strada Vasile Lucaciu.
Conducătorul autoturismului a fost identificat ca fiind un bărbat de 65 de ani din Baia Mare. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind de 0,81 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În cauza s-a întocmit dosar penal cu privire la săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.



Te-ar putea interesa si

CONDAMNAT: Închisoare pe viață pentru criminalul Ramonei, mămica din Baia Mare ucisă de față cu fetița ei de 3 ani

Redactie

GALERIE FOTO: Maşină istorică a Parlamentului britanic, în curtea unui colecţionar din Remeţi

Redactie

ÎNTRE COLŢIREA ŞI HIDEAGA: A rupt cu maşina un stâlp, apoi a ajuns pe câmp

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Doar acceptand cookie-urile va putem asigura o experienta personalizata. Accepta Citeste mai mult