Eveniment

PE DRUMURILE DIN JUDEŢ: Șase infracțiuni rutiere depistate de polițiști în ultimele 24 de ore

Ieri, 22 aprilie, polițiștii maramureșeni au identificat în trafic șase bărbați care au condus, săvârșind infracțiuni rutiere.
Bărbații cu vârste cuprinse între 22 și 55 de ani, sunt din Maramureș.
În urma testării cu aparatul etilotest trei dintre aceștia au avut alcoolemia între 0,43 mg/l și 1,26 mg/l alcool în aerul expirat, doi au condus fără a deține permis de conducere, iar al șaselea a condus comițând ambele infracțiuni.
Doi dintre bărbați au fost implicați și în accidente rutiere din care au rezultat doar pagube materiale, alți doi au refuzat prelevarea de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei, iar unu a prezentat polițiștilor un permis de conducere fals.
În toate cazurile polițiștii au întocmit dosare penale sub aspectul comiterii de infracțiuni rutiere și uz de fals şi complicitate la comiterea infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale.

Te-ar putea interesa si

Staţiunea numită „Vestul Sălbatic” a ajuns azi Raiul turiştilor. Afacerea deschisă de Viorel aici, întors după 10 ani din Italia

Vasile Dale

FOTO: Maramureşean implicat într-un accident între Jibou şi Dej

Redactie

BILANŢUL ACCIDENTELOR DE IERI: O minoră şi o gravidă, accidentate în Baia Mare

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.