BREAKING NEWSEvenimentMaramuresul Istoric

Trei infracțiuni rutiere depistate de polițiști în ultimele 24 de ore la Moisei, Baia Mare și Dragomirești

Moisei

Polițiștii Postului de Poliție au oprit pentru control o motocicletă condusă pe drumul comunal Izvorul Negru din localitatea Moisei, aceasta neavând montate aplicate plăcuțe cu numere de înmatriculare. Motocicleta era condusă de către un tânăr de 18 ani din Moisei, care nu deține permis de conducere.

Motocicleta aparține fratelui său care i-a încredințat-o pentru a se deplasa până la un teren situat în amonte, cu toate că a cunoscut faptul că nu deține permis de conducere.

Fată de tânărul de 18 ani, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, iar față de fratele acestuia, urmează a se efectua cercetări sub aspectul infracțiunii de încredințarea unei persoane a unui vehicul pentru care legea prevedere obligativitatea deținerii permisului de conducere.

  • Dragomirești

Aseară, în jurul orei 19.00, polițiștii Serviciului Rutier în timp ce executau supravegherea şi controlul traficului rutier pe D.J. 186 din Dragomireşti au oprit pentru control un autoturism care circula dinspre localitatea Dragomireşti spre localitatea Bogdan Vodă.

La volanul autoturismului a fost identificat un bărbat de 31 de ani din Ieud.

În urma verificărilor polițiștii au constatat faptul că nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În cauză se efectuează cercetări, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere.

  • Baia Mare

Aseară, în jurul orei 22.30, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că în zona Penitenciarului Baia Mare este condus un autoturism de către un bărbat care e posibil să fie sub influența alcoolului.

Polițiștii au identificat autoturismul în cauză, condus de către un bărbat de 37 de ani din Baia Mare.

Întrucât bărbatul emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0.93 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la Spitalul Județean de Urgență Baia Mare, unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influența alcoolului.

Te-ar putea interesa si

EXCLUSIV FOTO/VIDEO: Polițist de la SERVICIUL POLIȚIEI RUTIERE MARAMUREȘ acuzat că și-a bătut sora (actualizare)

Vasile Dale

VIDEO SALVAMONT: Cinci ucraineni rătăciți de câteva zile în Munții Maramureșului. Ninge viscolit (actualizare)

Redactie

EXCLUSIV VIDEO: După ce a paralizat circulația în Hatvan, minirecitalul lui Shaban Regele din Banat a fost spart de Poliția Municipiului Baia Mare

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.