Investițiile pentru un sistem de învățământ modern continuă la nivelul comunei Mireșu Mare. Noua construcție în care va funcționa grădinița pentru cele două grupe de copii va fi finalizată în aproximativ o lună. Astfel, din toamna anului 2021, preșcolarii din comuna Mireșu Mare vor avea un spațiu ultramodern pentru a-și desfășura activitatea.
”Într-o lună sperăm ca lucrările să fie finalizate, iar copiii noștri să înceapă nou an școlar 2021-2022 în clădirea nouă. Investiția trebuia făcută la nivelul comunei noastre pentru a da un exemplu că și în zona rurală putem avea condiții de oraș. Spre exemplu, încălzirea se va face prin pardoseală, astfel că micuții se vor putea juca în voie doar cu șosete în picioare, fără să ne temem că vor răci.
Cele două grupe de copii vor avea utilități sanitare separate (fiecare grupă are propriile toalete și chiuvete). Tot mobilierul care va fi adus va fi nou și adaptat standardelor de învățământ din 2021 de la nivelul Uniunii Europene. În curte vor avea un mini-parc de joacă special amenajat pentru ei.
De altfel, curtea grădiniței este și ea în curs de finalizare. Am respectat întocmai recomandările de securitate ale specialiștilor pentru că, fiind lângă șoseaua principală, trebuia făcut un gard împrejmuitor care să asigure o protecție sporită copiilor. Drenajele au fost foarte greu de realizat deoarece eu când fac ceva insist să fie făcute așa cum scrie la carte și să nu mai avem probleme cu ele. Și această lucrare trebuie să fie făcută așa că am făcut-o și la școala generală pe care am reabilitat-o, acolo unde avem inclusiv dușuri”, a declarat primarul comunei Mireșu Mare, Ioan Mătieș.
Nu se va renunța nici la vechiile spații în care a funcționat grădinița. Acolo, după o reabilitare normală, se va înființa o grădiniță cu program prelungit, dar și clase after school pentru elevii de școală gimnazială.