Președintele Consiliului Județean Maramureș, Ionel Bogdan, a mers astăzi pe șantierul pârtiei de schi olimpic și telegondolei de la Borșa, obiective importante pentru dezvoltarea turismului maramureșean, care beneficiază de finanțare din partea Consiliului Județean și a guvernului, fiind alocate resurse financiare substanțiale astfel încât lucrările să fie finalizate în această toamnă.
Realizarea acestui obiectiv de investiții va duce și la dezvoltarea pieței forței de muncă din zonă, un lucru important pentru cetățeni și pentru creșterea economică a județului Maramureș.
Ionel Bogdan, președintele Consiliului Județean Maramureș, a declarat în cadrul conferinței de presă susținută la șantierul pârtiei de schi de la Borșa: ”Pârtia de la Borșa pe care acum o construim este cea mai importantă investiție în domeniul turistic la ora actuală în România.
Anul acesta, în Legea bugetului au fost cuprinși toți banii cu care trebuie să contribuie Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, mai exact suma de 62 de milioane de lei. Mai rămâne doar partea de cofinanțare care îi revine primăriei Borșa pentru finalizarea acestui proiect.
Consiliul Județean Maramureș face toate demersurile necesare atât pe lângă Guvernul României, cât și din bugetul propriu, astfel încât anul acesta să putem finaliza această investiție extrem de importantă pentru județul Maramureș.
Acest obiectiv de investiții face parte și din Planul pe care l-am prezentat maramureșenilor și sunt convins că împreună cu primăria Borșa, cu Consiliul Local Borșa și cu administrațiile publice locale din jur putem să dezvoltăm mult mai mult turismul în Maramureș.”
Primarul orașului Borșa, Sorin Timiș, prezent la conferința de presă, a precizat că: ”În prezent, proiectul este realizat în proporție de 47%. Atât constructorul, cât și noi dorim să finalizăm această construcție în acest an, iar în sezonul de schi 2021-2022 să putem schia pe cea mai modernă pârtie de schi din România și să putem primi cât mai mulți turiști la Borșa.”
Județul Maramureș are un potențial turistic bogat, care trebuie promovat și dezvoltat prin strategii coerente, pe termen lung, și prin investiții care să aducă turiști să contribuie la dezvoltarea economică a județului și la bunăstarea maramureșenilor.
Biroul de presă al Consiliului Județean Maramureș