Eveniment

PROTEJAREA FONDULUI FORESTIER: 100 de controale efectuate de polițiști pentru prevenirea şi combaterea faptelor ilegale din domeniul silvic

În cursul acestei săptămâni polițiștii maramureșeni, sub coordonarea Serviciului de Ordine Publică – Biroul de Combatere a Delictelor Silvice, au intensificat acțiunile pentru protejarea fondului forestier și combaterea tăierilor ilegale de arbori. Activitățile polițiștilor au vizat atât verificarea depozitelor și instalațiilor de prelucrare a lemnului cât și verificarea legalității transporturilor de material lemnos.

Astfel, pe parcursul a trei zile polițiștii au executat 100 de controale pe raza județului. Activitățile au vizat modul în care se respectă normele referitoare la prelucrarea, transportul, depozitarea și comercializarea materialelor lemnoase de către operatorii economici din domeniu și transportatorii de astfel de materiale. Polițiștii au oprit pentru verificări 710 autovehicule, dintre care 64 efectuau transporturi de material lemnos.
În cadrul activităților desfășurate, polițiștii au constatat în flagrant șapte infracțiuni, fiind întocmite dosare penale în cadrul cărora se continuă activitățile pentru documentarea întregii activități infracționale. De asemenea, pentru neregulile constatate, au fost aplicate 123 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 108 000 lei. 15 dintre acestea, în valoare de 66 000 lei, au fost aplicate pentru abateri de la prevederile Legii nr. 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice.
De asemenea, ca măsură complementară, polițiștii au dispus confiscarea a 210,02 mc material lemnos, în valoare de aproximativ 100 000 lei. Totodată, într-un autovehicul oprit pentru control au fost depistate 1400 de țigarete de proveniență ucraineană, obiect al infracțiunii de contrabandă.
Activitățile polițiștilor de ordine publică s-au realizat cu sprijinul jandarmilor Inspectoratului Județean de Jandarmi Maramureș, reprezentanților din cadrul Direcției Silvice Maramureș și din cadrul Gărzii Forestiere Cluj.

Te-ar putea interesa si

ÎNGRIJORĂTOR: Documente cu adrese personale, carduri cu coduri PIN, nume de conturi, aruncate în zona unei bănci din Baia Mare (foto, video)

Vasile Dale

”NOAPTEA CA HOȚII”: CJSU Maramureș a aprobat scenariul de funcționare pentru fiecare unitate de învățământ pentru începutul anului școlar 2020-2021

Redactie

Al 6-lea accident in 12 ore: Impact violent intre o masina de politie si un autoturism la Barsana (FOTO EXCLUSIV ACTUALIZARE)

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.