Raulino delivery
Anais

Știri EXCLUSIVE

”DANȚ LA ȘURĂ – JOC ÎN SAT” – PROIECT CULTURAL CARE PROMOVEAZĂ TRADIȚIILE ȘI FOLCLORUL MARAMUREȘEAN

Consiliul Județean Maramureș prin Ansamblul Folcloric Național Transilvania, în parteneriat cu Primăria Vișeul de Sus și Primăria Giulești vă invită să participați la două evenimente cultural artistice din cadrul proiectului ”Danț la șură – Joc în sat”.

Proiectul își propune ca prin activitățile sale să valorifice și să promoveze tradițiile strămoșești și obiceiurile populare prin cântec și dans. Astfel, soliștii vocali, orchestra și corpul de balet ai Ansamblului Folcloric Național Transilvania, alături de invitații lor, vă oferă două evenimente tradiționale.

Spectacolul ”Jocu Vișeuanilor” va avea loc în orașul Vișeu de Sus, în data de 8 iulie 2021, începând cu ora 14:00, având ca locație Satul Maramureșean Mocănița, iar spectacolul ”Joc în Sat la Giulești”, va avea loc la Casa Memorială ”Ilie Lazăr” din localitatea Giulești, în data de 11 iulie 2021, începând cu ora 16:00.

Detalii suplimentare referitoare la cele două spectacole găsiți pe pagina de Facebook a ansamblului la adresa: https://ro-ro.facebook.com/ansamblultransilvania.

Redactie
Redactie
Fondată în 2016, redacția vasiledale.ro s-a născut la intersecția dintre jurnalism și dinamismul rețelelor sociale, punând accent pe formatul video live și pe optimizarea pentru mobil. Echipa noastră s-a distins prin fact-checking riguros și o abordare vizuală modernă, adaptată consumului rapid de informație. Redacția, vasiledale.ro, a devenit rapid o voce digitală influentă în tot Maramureșul și nu numai.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

SPORT