BREAKING NEWSImportantNationalRecomandate

Stațiunea din nordul țării în care nu te plictisești, indiferent cât stai și ce vârstă ai

Una dintre reținerile oamenilor atunci când își rezervă un concediu este să nu se plictisească dacă stau mai mult de 5-6 zile. Iar una dintre condițiile cele mai cerute de turiști este să aibă o gamă variată de activități cu care să își umple zilele, căci nu poți sta toată ziua în apă, mai ales la prânz, când soarele este atât de puternic.

La Stațiunea Turistică Tășnad nu ai timp să te plictisești, chiar dacă îți rezervi un concediu de 10 zile, indiferent că ai 20 sau 70 de ani. Asta pentru că de jur împrejur ai o serie de activități cu care îți umpli timpul într-un mod cât mai plăcut.

ACTIVITĂȚI PENTRU CEI MICI

Dacă ești familie tânără cu copii, dacă v-ați făcut pofta de bălăceală, poți opta să urci cu cel mic până în oraș, acolo unde găsești un parc frumos amenajat și alei pictate cu diferite jocuri distractive pentru cel mic, care să îl mențină antrenat fizic și psihic. Traseele de urmat indicațiile de pe asfalt, cu sărituri, învârtiri și numărat vor face deliciul oricărui copil sub 10-12 ani.

Dacă copilul tău este mai mare si poate pasionat de pescuit, vă puteți încerca abilitățile la barajele din Tășnad, spre care orice localnic sau orice persoana din personalul de la ștrand vă poate îndruma. Iar ca să ajungeți acolo, puteți opta pentru bicicletele pe care cei de la Stațiunea Termală Tășnad vi le oferă spre închiriere. Tot cu ajutorul acestora puteți explora zona pe două roți fie să urcați pe deal în oraș să descoperiți Tășnadul, fie să adunați kilometri pe drumurile ce leagă stațiunea de satele apropiate, unde puteți întâlni pomicultori cu recolta la poartă și chiar producători de pălincă de cele mai diverse soiuri.

ACTIVITĂȚI PENTRU CEI MARI

Bineînțeles și în cadrul ștrandului aveți o mulțime de variante de a vă umple timpul, fie în parcul de fitness din incintă, fie la un meci de fotbal sau de tenis cu prietenii la terenurile care se inchiriază la prețuri modice.

Cei trecuți de prima tinerețe, care doresc să își diversifice activitatea de tratament în apele termale, au la dispoziție chiar la o aruncătură de băț de ștrand o casă muzeu, o expoziție în sine din cadrul Muzeului Orășenesc Tășnad, care de asemenea poate fi vizitat în oraș. Este locul ideal unde te poți ascunde că căldură dogorâtoare a verii și poți să descoperi obiceiurile și cultura zonei.

Dacă Stațiunea Turistică Tășnad cu al său Ștrand Termal Tășnad v-a convins să vă petreceți câteva zile de concediu aici, atunci puteți începe căutarea de cazare la una din zecile de locații a căror adresă și număr de contact le găsiți în poza de mai jos.

Te-ar putea interesa si

VIDEO: Incendiu la acoperişul unei case din Cavnic

Redactie

În 9 iunie avem de ales între a bate în continuare pasul pe loc sau a scoate orașul din stagnare și să punem Baia Mare pe primul loc!

Redactie

PARTENERIAT: Colaborarea între IPJ Maramureş şi Căpitănia de Poliţie a Judeţului Szolnok din Ungaria continuă

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.