BREAKING NEWSEvenimentRecomandate

EXCLUSIV VIDEO: Scandal cu cuțite în stradă. Trei tineri au fost înjunghiați lângă Piața Sălăjeanca din Baia Mare – ACTUALIZARE

Scandal monstru între două grupuri de tineri pe bulevardul Republicii din Baia Mare, în zona Pieței Agroalimentare Sălăjeanca, gard în gard cu Unitatea Militară din oraș.

Totul ar fi pornit spun unii de la două fete care s-ar fi certat. Prietenii acestora au intervenit pentru aplanarea scandalului. Pe una dintre fete ar fi urcat-o într-o mașină doar că în acel moment alte persoane au spart geamurile autoturismului.

Din acel moment s-ar fi dezlănțuit haosul. Tinerii au fi scos cuțitele și au început să se lovească între ei. Conform unor surse trei tineri au fost tăiați (unul în zona spatelui, unul în zona abdomenului iar celălalt în zona mâinilor).



Imediat la fața locului au intervenit mai multe echipaje ale Poliției din cadrul Biroului de Ordine Publică Baia Mare, precum și echipaje ale Jandarmeriei. Aceștia au ridicat toate persoanele și le-au dus la audieri.

Pe de altă parte, trei echipaje ale Ambulanței au acordat îngrijiri medicale iar apoi au transportat persoanele rănite la Spitalul Județean de Urgență Baia Mare. Toate cele trei persoane au rămas internate.

Ancheta polițiștilor este în plină desfășurare. Toate persoanele implicate sunt la sediul poliției la audieri. Polițiștii au deschis dosar penal pentru comiterea infracțiunilor de loviri și alte violențe, pentru tulburarea liniștii și ordinii publice precum și pentru comiterea infracțiunii de distrugere.

ACTUALIZARE – IPJ MARAMUREŞ

Aseară, la ora 23.35, polițiștii din Baia Mare au fost sesizați prin apel S.N.U.A.U 112 despre faptul că pe bulevardul Republicii a avut loc o altercație între mai mulți tineri, care s-a soldat cu rănirea a trei persoane.

La fața locului polițiștii au constatat că, pe fondul unor neînțelegeri opt tineri cu vârste cuprinse între 18 și 24 de ani s-ar fi agresat reciproc.

În urma încăierării trei dintre tinerii implicați au fost răniți, le-au fost acordate îngrijiri medicale de către un echipaj S.A.J. aflat la fața locului, și, ulterior, au fost transportați la Spitalul Județean Baia Mare pentru investigații. Doi dintre aceștia au rămas internați în spital.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunilor de încăierare, tulburarea ordinii și liniștii publice, distrugere și lovire sau alte violențe.

Te-ar putea interesa si

EXCLUSIV VIDEO: BMW în copac la Mogoșești. Femeie rănită la Colțirea de un șofer băut

Vasile Dale

Un tren deraiat în țara deraiaților! Acceleratul Sighet-Bucureşti a deraiat puţin. Boilor!

Vasile Dale

CAVNIC: Tânără de 19 ani, rănită într-un accident cauzat de nepăstrarea distanţei laterale 

Vasile Dale

1 mesaj

Nelu buzura iulie 26, 2021 at 1:41 am

Stimații Domni din IPJ MARAMUREŞ!!!,
Dacă nu se baga din start tentativa de omor la lovirea cu un cuțit!!!,,, Cazuri din acestea vom avea tot mai des!!!

Raspunde

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Doar acceptand cookie-urile va putem asigura o experienta personalizata. Accepta Citeste mai mult