Raulino delivery
Anais

Știri EXCLUSIVE

De interes

SIGHETU MARMAŢIEI: În lipsa unei toalete publice, un bărbat și-a făcut nevoile în plină zi în Parcul central cu sute de trecători de față


Alte orașe din România dezbat probleme de genul: ce parcuri să mai facem, construirea unei noi piețe, pasaje subterane etc. În Sighet, de zeci de ani administrația locală nu este în stare să dea în folosință o toaletă publică. Menționăm că în acest an Consiliul local a alocat bani pentru construcția unei toalete publice lângă sediul Finanțelor, însă nici până în prezent nu a început nicio construcție.

În lipsa acestora, probabil nevoit de o urgență imperioasă, un bărbat, nici mai mult nici mai puțin, și-a făcut nevoile în plin centrul municipiului, în Parcul central.

Acesta și-a tras jos nădragii, a luat poziția specifică unor treburi mari și puturoase și „s-a pus pe treabă”. Aceasta, în condițiile în care era plină zi iar pe acolo treceau sute de oameni, inclusiv copii. Nici până la această oră nu am reușit să aflăm dacă bărbatul era dotat cu hârtie igienică, sau ce a folosit în locul acesteia. Cert este că, după finalizarea „treburilor”, bărbatul a plecat ușurat și voios în drumul său și cu speranța că administrația sigheteană va construi o budă publică la un moment dat.

Experți în agricultură au declarat pentru Sighet 247 că dacă mai mulți sigheteni și-ar face aceleași treburi în Parcul central, anul viitor pământul ar fi îngrășat corespunzător, iar iarba s-ar transforma singură în gazon, trandafirii ar înflori înainte de termen și că nu ar mai trebui să se cheltuie bani din bugetul local cu întreținerea parcului.

Sursa Sighet 247

Redactie
Redactie
Fondată în 2016, redacția vasiledale.ro s-a născut la intersecția dintre jurnalism și dinamismul rețelelor sociale, punând accent pe formatul video live și pe optimizarea pentru mobil. Echipa noastră s-a distins prin fact-checking riguros și o abordare vizuală modernă, adaptată consumului rapid de informație. Redacția, vasiledale.ro, a devenit rapid o voce digitală influentă în tot Maramureșul și nu numai.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

SPORT