Un accident de circulație a avut loc astăzi dimineață în cartierul băimărean Ferneziu, în zona bisericii.

Din primele informații reiese că șoferul unui autoturism VW în vârstă de 19 ani s-a urcat la volan deși nu deține niciun permis de conducere. Acesta nu a adaptat viteza la condițiile de drum, a părăsit șoseaua și s-a izbit violent de zidul unei case.

În urma impactului violent zidul casei s-a dărâmat și a surprins două fetițe în vârstă de 1,6 ani respectiv 3 ani care dormeau într-o camera a imobilului.

Imediat părinții au sărit și le-au scos de sub dărâmături și au chemat ambulanța. Din fericire nu au fost grav rănite.

Polițiștii l-au testat pe șofer, rezultatul fiind zero. Aceștia au stabilit totodată că mașina era asigurată RCA însă tânărul nu deține permis de conducere. Pe numele lui a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, conducere fără permis și distrugere.

ACTUALIZARE – IPJ MARAMUREŞ

Azi noapte, la ora 03.53, polițiștii Biroului Rutier Baia Mare au fost sesizați prin S.N.U.A.U. 112 cu privire la producerea unui accident rutier produs pe strada Barajului din municipiu.

La fața locului polițiștii au identificat un autoturism care prezenta avarii în urma intrării în coliziune cu un imobil.

În urma verificărilor polițiștii au identificat conducătorul auto ca fiind un tânăr de 19 ani din Satulung, care nu deține permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule.

În urma accidentului rutier nu au rezultat victime.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Ce spune tatăl fetiţelor

Tatăl copiilor, Şerban Marius, povesteşte cum s-a petrecut totul: “S-a întâmplat în jurul orei 3.00-3.30. Eram toţi în aceeaşi cameră, dormeam şi ne-am trezit cu maşina în casă. M-am panicat, m-am speriat că mi-au murit fetele. Erau acoperite cu bolţari. Eu nu cred în noroc, dar mâna lui Dumnezeu a fost aici. Am fost la un pas de moarte toţi. Fetele sunt bine, au câteva mici zgârieturi. Patul era chiar lângă peretele care s-a surpat. Am vorbit cu şoferul, a spus ca a fost la un prieten şi a vrut să facă o tură cu maşina, dar a prins o baltă în apropiere. Nu a avut viteză. Prima intenţie pe care am avut-o a fost să depun plângere. Dar am aflat nişte lucruri despre el. Nu are părinţi… Poliţia îşi face treaba. Eu nu vreau să-i fac rău. Noi să fim sănătoşi, bine că am scăpat cu toţii. Poliţia să facă ce trebuie. Eu nu merg mai departe. M-am înţeles cu el să repare casa. Mulţumesc lui Dumnezeu că am scăpat de primejdie, că am trecut prin clipe groaznice”.

1 COMENTARIU

  1. Asa e mentalitatea: eu am scapat teafar, de-aici incolo nu ma intereseaza de nimeni, nu ma intereseaza ca mai poat omora alte persoane… Taticule nu trebuie sa depui plangere in astfel de situatii, cercetarea merge in continuare de la sine, e vorba de infractiuni si de fapte ce denota un comportament periculos pentru noi ceilalti..

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.