BREAKING NEWSImportantRecomandate

FURT DE ARBORI: 12 percheziții domiciliare efectuate de polițiști pe raza județelor Maramureș și Satu Mare pe linie silvică (foto)

În cursul zilei de ieri, 05 august, începând cu ora 07.00, lucrători ai I.P.J. Maramureș au efectuat 12 percheziții domiciliare la domiciliile a șapte persoane fizice și sediul social al cinci persoane juridice de pe raza județelor Maramureș și Satu Mare.
Activitățile au fost realizate în baza mandatelor de percheziție, emise de judecătorul de drepturi și libertăți de la Judecătoria Târgu Lăpuș, în cadrul unui dosar penal înregistrat în anul 2021, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tăiere fără drept de arbori și furt de arbori.

La activități, au participat polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Maramureș – Serviciul de Ordine Publică, Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, Serviciul de Investigaţii Criminale, Serviciului Criminalistic, Serviciul de Acțiuni Speciale, Poliţia Oraşului Târgu Lăpuş, Secţiei 7 Poliţie Rurală Suciu de Sus și din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Satu Mare – Poliţia Municipiului Carei.

Cu ocazia perchezițiilor au fost ridicate înscrisuri și documente de interes pentru soluționarea cauzei penale, în vederea continuării cercetărilor.

Totodată, s-a dispus indisponibilizarea cantității de 134,81 mc material lemnos, confiscare faptică a 53,58 mc lemn lucru rotund și 80,94 mc cherestea, iar în echivalent valoric 0,29 mc cherestea rășinoase, în valoare totală de peste 62.000 de lei.

Activitățile polițiștilor s-au realizat cu sprijinul specialiștilor din cadrul Direcției Silvice Maramureș și din cadrul Gărzii Forestiere Cluj.

Te-ar putea interesa si

ANUNȚ: Începerea implementării proiectului „Dezvoltare Parc Specializare Inteligentă Târgu Lăpuș”

Vasile Dale

FOTO / VIDEO: Substrat pentru gazon neconform, depistat la Dedeman Baia Mare. Au intervenit comisarii de la Protecţia Consumatorilor

Redactie

O RUPERE DE NORI A PROVOCAT HAOS LA LEORDINA / ACTUALIZARE: DN 18 inundat, cimitirul acoperit de ape, familii cu copii mici izolate (FOTO, VIDEO)

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.