Important

„România şi UNESCO, arc peste timp”: Concurs de benzi desenate pentru liceenii talentați

Comisia Națională a României (CNR) pentru Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (UNESCO) în parteneriat cu Departamentul pentru Românii de Pretutindeni (DRP) invită toți liceenii români, atât din România, cât și din afara țării, să participe la Concursul de benzi desenate România la 100 de ani de la aderarea la UNESCO, organizat în cadrul programului aniversar „România şi UNESCO, arc peste timp” cu ocazia celor 65 de ani de la aderarea României la UNESCO și de la înființarea Comisiei Naționale a României pentru UNESCO.
Astfel, se lansează o provocare liceenilor să își dea frâu liber creativității lor în povești desenate și să își imagineze cum va fi România peste 35 de ani, cu ocazia celor 100 de ani de la aderarea țării noastre la UNESCO.
Obiectivele concursului vizează: conștientizarea tinerilor cu privire la rolul, principiile și valorile UNESCO, precum și la importanța implicării în definirea și punerea în aplicare a propriei viziuni privind viitorul omenirii; promovarea tinerilor talentați la desen, a celor creativi și prospectivi prin lucrări de benzi desenate; promovarea și mediatizarea rezultatelor la nivel național și internațional.
Concursul a fost lansat în data de 27 iulie 2021, marcând data aderării țării noastre la UNESCO, iar data limită pentru transmiterea lucrărilor este 10 septembrie 2021.

În urma jurizării planșelor de benzi desenate vor fi selectați 15 elevi din România și 15 elevi români din liceele din diaspora. Lucrările câștigătoare vor fi panotate într-o expoziție publică și vor fi ilustrate într-un album ce se va promova și mediatiza, atât în plan național, cât și internațional.

De asemenea, câștigătorii desemnați pe 15 septembrie 2021, vor fi invitați să participe sâmbătă, 25 septembrie 2021, între orele 10:00 – 12:00 (EEST), la un atelier online susținut de autorul și profesorul de benzi desenate Mihai I. Grăjdeanu.

Invităm liceenii talentați să dea curs acestei provocări, mai ales că județul Maramureș are un număr de opt biserici, capodopere ale arhitecturii de lemn, înscrise pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO încă din 1999.

Te-ar putea interesa si

Evenimentul ”Prieteni cuvântători cântă pentru prieteni necuvântători” editia a-VI-a se desfășoară cu „Casa închisă!

Vasile Dale

PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL MARAMUREȘ: Dosarul falsificărilor probelor probelor de sânge de la Laboratorul de Toxicologie de la Spitalul Județean Maramureș a fost trimis în instanță. Află toate detaliile în articol

Vasile Dale

Gabriel-Valer Zetea, deputat PSD: Ministrul Sănătății în vizită de lucru la spitalele din Sighet, Vișeu de Sus și Borșa

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.