Important

ACȚIUNE A POLIȚIȘTILOR ÎN SISTEM INTEGRAT: 50 de poliţişti în stradă pentru prevenirea producerii accidentelor rutiere

Vineri, 06 august, în intervalul orar 10:00 – 12:00 și 18:00-20:00, polițiștii cu atribuții pe linie rutieră din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Maramureș, sub coordonarea Direcţiei Rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, sprijiniți și de polițiști de ordine publică, au participat la o acțiune cu efective mărite pe raza județului, pentru creşterea gradului de siguranţă rutieră și pentru prevenirea cauzelor generatoare de accidente.

Astfel, pentru abaterile constatate, cei 50 de polițiști implicați în acțiune, au aplicat 142 de sancțiuni contravenționale, din care 139 pentru nerespectarea O.U.G. nr.195/2002 republicată, privind circulația pe drumurile publice.

Ca măsuri complementare, polițiștii au reținut 22 de permise de conducere, dintre care 11 pentru viteză.

Totodată au fost reținute 5 certificate de înmatriculare și au fost constatate 3 infracțiuni rutiere, toate contra siguranței circulației pe drumurile publice.

EXEMPLU: La ora 18.05, polițiștii au oprit pentru control un autoturism care nu avea aplicate plăcute cu număr de înmatriculare, condus pe DC 61 în localitatea Buciumi.

În urma verificărilor polițiștii au constatat faptul că, la volanul autoturismului se afla un bărbat de 44 de ani, care nu deține permis de conducere, iar în urma testării cu aparatul etilotest rezultatul a fost de 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care i-au fost prelevate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Totodată, s-a constatat faptul că autoturismul condus de bărbat nu este înmatriculat.

Polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările sub aspectul comiterii de infracțiuni la regimul rutier.

UPDATE: Conductărul auto în vârstă de 44 ani a fost reținut astăzi pentru 24 de ore.

UPDATE 2: Judecătorul de Drepturi și Libertăți a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a conducătorului auto, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de conducerea unui vehicul neînmatriculat, conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului. Acesta a fost depus la Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Maramureș.

Pentru deplasarea în condiții de siguranță, polițiștii vă recomandă:

  • Adaptaţi permanent viteza de deplasare la condițiile de drum și de trafic!
  • Nu vă angajaţi în efectuarea de depăşiri riscante sau neregulamentare!
  • Respectaţi normele rutiere privind prioritatea de trecere, indiferent că este vorba despre pietoni sau alte vehicule!
  • Nu conduceţi sub influenţa băuturilor alcoolice!
  • Folosiţi centura de siguranţă, vă poate salva viaţa în caz de accident!
  • Nu conduceţi dacă vă simţiţi obosiţi!

Acțiunile pe linie rutieră continuă și în zilele următoare, polițiștii fiind prezenți la datorie pentru a se asigura că prevederile legale la regimul rutier sunt respectate!

Te-ar putea interesa si

ACȚIUNE PENTRU UN TRAFIC ÎN SIGURANȚĂ: Poliţiştii rutieri, pe străzile din Baia Mare, pe urmele şoferilor certaţi cu legea

Redactie

Expoziția „Am învins”, un omagiu adus supraviețuitorilor maramureșeni ai Holocaustului

Redactie

CONDU PRUDENT, ALEGE VIAŢA: Rotaract Team Baia Mare, alături de Biroul Rutier Baia Mare (FOTO)

Vasile Dale

2 mesaje

Hai pa august 7, 2021 at 9:28 am

Si aseara(vineri 6), dupa ora 17, pe unde s-au ascuns? Cand era nevoie de ei in cateva intersecti. Da e usor sa stai la pomana si ciupeala prin zone unde nu sunt veci accidente, ca doar ei fac preventie. Gluma proasta nenea astia.

Raspunde
mo august 8, 2021 at 1:15 pm

Cam asta e ideea ca ei fac cifre, nici macar actiuni de preventie…

Raspunde

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.