După o absență de patru ani, îndrăgitul Festival Interjudețean de Folclor HORA LA PRISLOP revine în calendarul manifestărilor tradiționale cu un program artistic deosebit, care va reuni ansambluri și interpreți din județele Maramureș și Suceava. Evenimentul organizat de Consiliul Județean Maramureș prin Ansamblul Folcloric Național „Transilvania”, Centrul Județean pentru Promovarea și Conservarea Culturii Tradiționale „Liviu Borlan” Maramureș și Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș, alături de Consiliul Județean Suceava prin Centrul Cultural Bucovina, în parteneriat cu Primăria Orașului Borșa, va avea loc în data de 22 august.
Păstrând tradiția, în dimineața zilei de 22 august, începând cu ora 10:00 va fi oficiată slujba religioasă la Mănăstirea cu hramul „Schimbarea la Față” din Pasul Prislop, urmată de depunerea de coroane la Monumentul Eroilor căzuți în Primul Război Mondial. Manifestările vor continua cu o spectaculoasă paradă a portului popular, după care, începând cu ora 12:30 evenimentul va fi deschis oficial și publicul va avea ocazia să asiste la reprezentații artistice de mare valoare.
Pe scena amplasată la hotarul județelor Maramureș și Suceava vor urca Ansamblul Folcloric Național „Transilvania” și Angela Buciu din Maramureș, Ansamblul Artistic Profesionist „Ciprian Porumbescu” din Suceava, Ansamblul „Cercănelul” și Anghelina Timiș din Borșa, dar și invitații speciali Gheorghe Zamfir, Nicolae Furdui Iancu și Formația Crai Nou, Cornelia și Lupu Rednic. În programul evenimentului se regăsește celebra horă în care sunt invitați să se prindă toți cei prezenți. Această ediție a HOREI LA PRISLOP va fi prezentată de celebra Iuliana Tudor.
Așa cum v-ați obișnuit deja, în cadrul festivalului vă veți putea bucura de un târg al meșterilor populari, dar și de preparate tradiționale delicioase, numai bune să vă potolească foamea.
Vă așteptăm cu drag la o ediție memorabilă a Festivalului Interjudețean de Folclor HORA LA PRISLOP!
Biroul de presă al Consiliului Județean Maramureș