BREAKING NEWSImportant

Ionel Bogdan: Activitatea de colectare a deșeurilor din județul Maramureș poate fi reluată începând de mâine

Operatorii economici care se ocupă de colectarea și depozitarea deșeurilor din Maramureș, respectiv Drusal SA, Herodot Grup SRL și Glodsal SRL, își pot relua activitatea începând de mâine, 13 august.

Astfel, pentru o perioadă scurtă de timp, deșeurile vor fi transportate și depozitate la depozitele de deșeuri autorizate din Bihor și Timiș, iar începând cu luna septembrie acestea vor fi depozitate la Târgu Mureș, pentru o perioadă de 3 luni.

Totodată, căutăm cele mai bune soluții pentru exproprierea unui teren de pe raza județul Maramureș, urmând ca pe acest teren să fie construit un depozit temporar de deșeuri, care va fi folosit până la finalizarea proiectului SMID Fărcașa.

”Am decis împreună cu prefectul județului Maramureș, Vlad Duruș, ca luni să convocăm Comitetul Județean pentru Situații de Urgență și să propunem declanșarea procedurilor pentru instituirea stării de alertă pe teritoriul județului Maramureș, deoarece situația deșeurilor nu poate fi rezolvată altfel.

Avem nevoie de un spațiu de depozitare, la noi în Maramureș, pentru a soluționa atât problema depozitării deșeurilor, cât și problema costurilor care în prezent sunt foarte ridicate.

Un alt lucru foarte important este faptul că suntem în evaluarea ofertelor pentru restul proiectului care a rămas de executat la depozitul de la Fărcașa, iar termenul de execuție este de 12 luni de zile, urmând ca la începutul anului 2023 să avem un depozit conform, la standarde europene, care să rezolve problema deșeurilor în județul Maramureș.”, a declarat Ionel Bogdan, președinte CJ Maramureș.

Depozitul temporar de deșeuri, care va fi construit în perioada următoare, va fi dotat cu utilajele necesare astfel încât cantitatea de deșeuri depozitată să fie redusă cu peste 35%. Astfel, prin gestionarea cât mai eficientă a deșeurilor, contribuim activ la protejarea mediului înconjurător și implicit a sănătății cetățenilor.

Biroul de presă al Consiliului Județean Maramureș

Te-ar putea interesa si

EXCLUSIV FOTO: Ultima fiță în Baia Mare – Party pre-începerea școlii, spart de jandarmi, mascați și polițiștii de la Locală

Redactie

COMUNICAT DE PRESĂ: Gheorghe Șimon, deputat PSD: „Pensiile speciale, minciuna preferată a USR-iștilor”

Redactie

Violența domestică încă reprezintă o problemă serioasă în România

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.