Turismul a fost unul din sectoarele care a fost prins la mijloc între restricțiile autorităților și reținerile populației, atunci când restricțiile s-au relaxat. Astfel că nu existau prea multe premise ca cifrele din acest domeniu să crească prea mult față de 2020.

Cu toate acestea la Stațiunea Turistică de Interes Național Tășnad, din județul Satu Mare, cifrele au explodat atunci când vine vorba de numărul de turiști, iar aceste cifre sunt calculate față de anul 2019, mai bun de luat ca referință decât 2020. La Tășnad anul acesta în sezonul de vară au fost cu peste 30% mai mulți turiști decât acum doi ani.

Iar acest lucru este o consecință a lucrurilor pe care turiștii le-au apreciat la această destinație.

  1. Siguranță

Pentru că nimeni nu își dorește să se întoarcă din concediu și să mai petreacă un concediu la pat, sau mai rău, la spital, cei din administrația ștrandului au asigurat toate condițiile sanitare posibile pentru a evita răspândirea virusului. Încă de la intrare s-a produs un triaj al turiștilor, a căror temperatură a fost măsurată cu scanere profesionale pentru a-i identifica pe cei care ar putea fi posibil infectați.

Mai apoi, în interior, spațiul amplus pus la dispoziția turiștilor a făcut ca aceștia să își poată asigura o zonă de confort și de siguranță față de alți turiști care nu sunt din grupul lor. Acest lucru s-a întâmplat și când vine vorba de șezlonguri, cărora li s-a acordat un spațiu generos.

  • Activități multiple

Cifrele Ștrandului Termal Tășnad au cunoscut o creștere nu doar în ceea ce privește numărul de turiști ci și când vine vorba de durata sejururilor, acest lucru putând fi contabilizat prin abonamentele de intrare la ștrand. Iar cel mai lung abonament de intrări la ștrand a fost de 12 zile. Asta pentru că în această stațiune timpul liber, cel dintre turele de stat în apă, nu este monoton.

Anul acesta cei prezenți la ștrand au avut parte de echipe de divertisment care i-au antrenat pe cei prezenți la dans în apă sau la ședințe de hidro-kinetoterapie. Pe lângă aceste activități, la Tășnad au fost puse la dispoziția turiștilor terenuri de tenis, de fotbal și de tenis cu piciorul, activitatea sportivă fiind completată de aparatele de fitness în aer liber. Iar copiii au avut parte de un spațiu de joacă nou și modern, cu suprafață moale cauciucată. La toate acestea se adaugă posibilitea de închiriere biciclete pentru a explora zonele din jur.

  • Prețuri decente la cazare

Majoritatea discuțiilor de pe forumurile de turism intern au ridicat problema creșterii prețurilor la cazare în mai toate zonele din țară. Nu a fost cazul și la Tășnad, acolo unde unitățile de cazare și-au păstrat tarifele de acum doi ani, acestea fiind accesibile tuturor categoriilor sociale.

Turiștii care ajung la Tășnad au de unde alege când vine vorba de unități de cazare, stațiunea punând la dispoziția lor atât cazări de tip vilă, cât și pensiunea și chiar hoteluri de 3 stele. În funcție de condițiile de confort dorite, cei care au ajuns la Tășnad au putut alege cazarea potrivită gusturilor lor, unele locații având chiar propriile piscine cu apă termală pentru turiștii cazați, ca aceștia să se poată bucura de beneficiile acestei ape miraculoase chiar și atunci când vremea de afară nu a fost tocmai prietenooasă.

Dacă ar fi să vorbim și despre un al patrulea secret al succesului, ar trebui să menționăm apa termală, dar aceasta nu mai este un secret, pentru că beneficiile ei au ajuns renumite la nivel național și chiar internațional, dacă e să judecăm după faptul că anul acesta și numărul turiștilor străini ajuns la Tășnad a fost mai mare.

Deși vara a trecut, la Tășnad sezonul continuă, asta pentru că, deși soarele nu mai este la fel de puternic, plăcerea unei băi în apă termală este la fel de mare. Temperatura apei, care apropo, este răcită față de temperatura la care iese din pământ, completează atmosfera, așa că la Tășnad e plăcut să dai o fugă pentru o baie chiar dacă afară nu mai sunt 30 de grade.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.