BREAKING NEWSEveniment

Poliția în acțiune: hoți identificați și prejudiciu recuperat în timp record! (foto exclusiv)

La sfârșitul săptămânii trecute, un autoturism a fost spart de hoți pe o stradă din municipiul Baia Mare. Din interior au fost sustrase un portofel cu acte și bani și un telefon mobil, iar victima a reclamat furtul la poliție. La doar două zile după furt au apărut imagini cu unul dintre făptași, care ținea în mână telefonul sustras, dar și un mesaj vocal prin care încerca să vândă aparatul parolat. Toate probele au ajuns în posesia Poliției Municipiului Baia Mare, ceea ce a dus la o adevărată „desfășurare de forțe” pe străzile din oraș.

În doar câteva ore, o bandă întreagă a fost dusă la audieri, iar conexiunea care se face cu multe alte cazuri de furturi din zonă este una extrem de interesantă. Victima a reușit să își recupereze atât portofelul cu acte cât și telefonul mobil în mai puțin de 24 de ore de la momentul în care probele au fost predate oamenilor legii.

”Au fost extrem, extrem de operativi. Vreau să le mulțumesc că s-au mișcat extrem de repede. Inițial am avut senzația că tărăgănează cazul meu, însă nu cunosc procedurile legale pe care le fac pentru a rezolva astfel de situații. Am greșit crezând că nu își dau suficient interesul, acum pot spune că au fost în permanentă acțiune în tot acest timp. Vreau doar să le transmit întreaga mea apreciere pentru toată implicarea și rapiditatea cu care mi-au rezolvat problema. Gândul că trebuie să umblu după atâtea acte noi m-a deranjat, însă acum totul s-a rezolvat în favoarea mea. Întreaga echipă care a lucrat la cazul meu a dat dovadă de maxim profesionalism, iar eu mi-am recuperat toate bunurile. Mulțumesc oamenilor legii”, a declarat victima hoților.

Din informații neoficiale se pare că hoții au apelat ca o adevărată rețea, iar multe dintre cazurile cu autor necunoscut din zonă vor fi clarificate, cel mai probabil, în urma cercetărilor care se efectuează. În acest sens vom aștepta, la finalul anchetei, și poziția oficială a Inspectoratului Județean de Poliție.

Ce spune IPJ Maramureș

”În referire la solicitarea dumneavoastră, menționăm că polițiștii din cadrul Poliției municipiului Baia Mare au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat și, în urma activităților specifice desfășurate și a datelor furnizate de persoana vătămată s-a reușit recuperarea parțială a prejudiciului cauzat. De asemenea, se continuă cercetările, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare, pentru identificarea tuturor participanților la săvârșirea acestei fapte, administrării probatoriului necesar soluționării cauzei sub toate aspectele”.

Te-ar putea interesa si

BILANŢUL CELOR DOI ANI DE RĂZBOI: 72 de ucraineni rătăciți în zona de frontieră alpină salvaţi, 16 descoperiți decedați

Redactie

AVEM IMAGINILE NENOROCIRII DE LA BERBEȘTI – Fata de 16 ani aruncată prin parbrizul mașinii conduse de un tânăr beat criță este în comă la ATI

Vasile Dale

FOTO: Turist german, mort lovit de fulger în Munţii Rodnei

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.