BREAKING NEWSEvenimentImportantNationalRecomandate

URMĂRI MĂSURI: Demisii în restaurante și cafenele. Unii dintre angajați renunţă la job, ca să nu se vaccineze

În mai multe oraşe din ţară, ca să iei masa la restaurant sau ca să bei o cafea la terasă, trebuie să ai certificatul verde la purtător. În Baia Mare şi Timişoara, spre exemplu, s-au luat deja măsuri clare în privinţa angajaţilor, precum şi a clienţilor care trec pragul restaurantelor. Totuşi, noile reguli nu sunt pe placul tututor, iar vaccinarea încă le dă bătăi de cap unora.

Se face o scanare cu aplicaţia eliberată de STS, aici se va da un răspuns instantaneu în care i se va spune clientului dacă are acces sau nu are acces în baza acestei aplicaţii.



De ieri seară, certificatul verde a intrat în vigoare în Baia Mare, după ce rata de infectare a depăşit 3 cazuri la mia de locuitori. Fără să stea mult pe gânduri, reprezentanţii din domeniul Horeca au luat primele măsuri, primii vizaţi fiind angajaţi, iar mai apoi clienţii.

Sorin Orzac, administrator local: ”Nu vor mai putea avea acces înăuntru dacă nu întrunesc una dintre cele trei condiţii”

Adică să fie vaccinaţi, să fi trecut prin boală în ultimele 6 luni sau să prezinte rezultatul negativ al unui test PCR nu mai vechi de 72 de ore sau al unui test rapid nu mai vechi de 48 de ore.

Sorin Orzac, administrator local: Până în acest moment avem 3 demisii şi încă 7 în aşteptare…Eu nu pot să risc aşa ceva. Chiar dacă închid afacerea, dar nu fac puşcărie pentru că alţii nu decid să se vaccineze sau să îşi facă testul la timp.

Unii dintre angajați și-au dat demisia, ca să nu se vaccineze

Cele două tabere sunt clar delimitate. Unii angajaţi s-au vaccinat deja, iar alţii sunt pe cale să o facă, pe când ceilalţi şi-au semnat demisia şi renunţă la job, ca să nu se vaccineze.

Cristian, angajat: Până la urmă mi-am făcut datoria de cetăţean ca să ajut şi eu la eradicarea bolii acesteia.

Andreea, angajat: De vaccinat, nu o să mă vaccinez, că sunt anumite riscuri şi mai bine o să îmi dau demisia… Momentan, asta o să fie.

Certificatul verde a împărţit şi clienţii în două categorii

În timp ce unii văd măsurile ca pe o salvare, alţii le consideră discriminatorii.

Până la urmă şi vaccinul ăsta… sunt foarte multe dubii.

Lumea este inconştientă şi nu îşi dă seama că COVID ne-a distrus viaţa.

Autoritățile, pe de altă parte, sunt de părere că dreptul la muncă nu poate fi constrâns de certificatul verde.

Şi în Timişoara, poliţiştii au controlat cu atenţie operatorii economici, pentru a verifica dacă aceştia respectă noile reguli impuse.

În toate județele sau localitățile în care incidența cumulată la 14 zile va fi între trei şi şase la mie se vor institui astfel de măsuri.

Sursa: observatornews.ro

Te-ar putea interesa si

ACȚIUNE PENTRU UN TRAFIC ÎN SIGURANȚĂ: Poliţiştii rutieri, pe străzile din Baia Mare, pe urmele şoferilor certaţi cu legea

Redactie

FOC LA SEINI: O gospodărie și anexele mistuite de flăcări (galerie foto/video)

Vasile Dale

FOTO, VIDEO / EXCLUSIV: Impiegat de mișcare atacat și bătut crunt în biroul din Gara CFR Seini. Agresorii sunt de negăsit (ACTUALIZARE)

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Doar acceptand cookie-urile va putem asigura o experienta personalizata. Accepta Citeste mai mult