Eveniment

INTERVENŢIE SALVAMONT / ACTUALIZARE: Şase tineri motociclişti, rătăciţi pe Valea Vaserului (FOTO)

Acțiune în derulare a SPJ Salvamont Maramureș în zona Valea Vaserului. Un apel prin 112 i-a anunțat pe salvamontişti despre faptul că în zona respectivă 6 băieți (între care şi 2 minori de 16 şi respectiv 17 ani) aflați cu motocicletele s-au rătăcit, iar aparţinătorul unuia dintre solicită ajutorul.
Unul dintre băieții rătăciți a reușit să efectueze un apel telefonic fiind localizat. Echipajul de prim răspuns a SPJ Salvamont Maramureș s-a deplasat în zona în care se află băiatul care a sunat urmând ca ulterior să pornească în căutarea celorlalți.

Actualizare

Ceilalți 3 motocrosişti au ajuns și ei la casa la care se aflau prietenii lor. Niciunul dintre ei nu are probleme medicale fiind doar speriați și uzi datorită traseului ales care i-a obligat să intre și prin apă. Echipajul de prim răspuns al Salvamont Maramureș i-a însoțit până în localitatea Vișeu de Sus – având în vedere că motocrosiştii nu au faruri și nu au frontale – pentru a evita eventuale accidentări pe parcursul coborârii.

Te-ar putea interesa si

Depozit de țigarete de contrabandă, descoperit în de polițiști în garajul unui băimărean

Redactie

Doi bărbați din Vișeu de Sus au tăiat lemn din pădurea statului. Prejudiciul estimat: 47.000 lei

Vasile Dale

EXCLUSIV: 4 arme și un pistol ridicate de la un șeful de district de la OS ”Rambo” Vișeu. Și-a amenințat cu moartea soția și fiul. Pădurar lovit cu bâta de 3 indivizi

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.