Instituția Prefectului-Județul Maramureș s-a autosesizat cu privire la aspectele prezentate în mass-media referitoare la încălcarea legislației în vigoare, săvârșirii unor abateri de la cadrul legal și normativ, în ceea ce privește fondul forestier din Ocolul Silvic Poieni.
Subprefectul Rudolf Stauder a spus: ” Ne-am autosesizat și împreună cu celelalte instituții din județ am avut o ședință tehnică de lucru, cu respectarea măsurilor de prevenire și limitare a infecțiilor cu SARS-CoV-2, în care au fost stabilite obiectivele și planul de acțiune al activității de control. A fost constituită, prin ordin, o comisie mixtă de verificare, alcătuită din reprezentanți ai Instituției-Prefectului Județul Maramureș, Consiliului Județean Maramureș, Inspectoratului de Poliție al Județului Maramureș, Inspectoratului Județean de Jandarmi Maramureș și Gărzii Forestiere Cluj. Au fost solicitate documente, rapoarte, acte de control care vor fi analizate de către membrii comisiei, inclusiv dacă au fost dispuse măsuri după controalele efectuate.”
Echipele de control care se vor deplasa la Ocolul Silvic Poieni vor verifica cu sprijinul specialiștilor silvici din cadrul Gărzii Forestiere Cluj respectarea legislației în vigoare, a dispozițiilor legale referitoare la autorizarea și exploatarea masei lemnoase, achiziției, transportării, depozitării și comercializării masei lemnoase. La finalul activității de control va fi întocmit un raport, care în funcție de constatări, va fi înaintat instituțiilor abilitate de la nivel central și județean pentru a fi dispuse măsurile necesare.
Consiliul Județean Maramureș și Prefectura Maramureș au inițiat o Comisie mixtă pentru verificarea tăierilor ilegale de lemn din județ
În urma discuțiilor de astăzi dintre președintele Consiliului Județean Maramureș, Ionel Bogdan, și prefectul județului, Rudolf Stauder, s-a decis înființarea unei comisii mixte, formată din reprezentanți din cadrul Consiliului Județean Maramureș, Instituția Prefectului, Jandarmerie, Poliție, Poliția de Frontieră, Garda Forestieră, care vor verifica în amănunt toate informațiile apărute în spațiul public în legătură cu tăierile ilegale de lemn din Maramureș. Comisia va începe să funcționeze chiar de astăzi, va merge pe teren, va face verificările necesare, va analiza toate sesizările și la final va veni cu un raport.
De asemenea, președintele CJ Maramureș, în calitate de prim-vicepreședinte al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Maramureș, va propune constituirea unei comisii mixte de monitorizare silvică permanentă, alcătuită din reprezentanți ai Consiliului Județean, Instituției Prefectului, Poliției, Jandarmeriei, Poliției de Frontieră și Gărzii Forestiere, care să monitorizeze pe tot parcursul anului problemele semnalate în domeniul silvic, sesizările făcute de cetățeni, precum și măsurile luate de autorități pentru soluționarea problemelor.
Tot pentru combaterea tăierilor ilegale de masă lemnoasă din Maramureș va fi implementat un sistem de monitorizare video a nodurilor rutiere și a zonelor vulnerabile, care va asigura monitorizarea transporturilor de lemn, precum și siguranța cetățenilor și combaterea infracțiunilor.
Pentru a crea cât mai multe suprafețe împădurite la nivelul județului Maramureș, Consiliul Județean inițiază programul ,,Maramureș verde”, prin care vor fi mapate toate zonele despădurite, degradate, în vederea stabilirii unui calendar multianual de împăduriri masive la nivelul județului.
Ionel Bogdan, președintele administrației județene, a declarat: “Tăierile ilegale de lemn din cadrul Direcției Silvice din Maramureș reprezintă o problemă gravă, cu care, din păcate, ne confruntăm de mult timp în județ și pe care trebuie să o soluționăm de urgență.
În acest sens, astăzi am inițiat o serie de măsuri pentru combaterea infracțiunilor privind tăierile și transportul ilegal de marfă lemnoasă, precum și măsuri prin care să împădurim/reîmpădurim peste 1000 de hectare la nivelul județului Maramureș.
Astfel, începând de astăzi avem o comisie mixtă care va monitoriza toate problemele din domeniul silvic, iar de anul viitor vom monitoriza video toate zonele rutiere, pentru a ține sub control transporturile de marfă lemnoasă și pentru a combate infracțiunile din acest domeniu.
În ceea ce privește acțiunile de împădurire de la nivelul județului Maramureș, am început încă din această primăvară să organizăm acțiuni ample pentru a împăduri cât mai multe suprafețe din județul nostru.”