Astazi începând cu ora 10 la Ocolul Silvic Poienile de Sub Munte s-a adunat puhoi de polițiști, mascați, jandarmi, lucrători silvici, reprezentanți ai Prefecturii Maramureș, ai Consiliului Județean Maramureș, dar și ai Gărzii Forestiere Cluj. ”Adunarea” are loc după ce directorul general Regiei Naionale a Pădurilor – Romsilva, Teodor Țigan a dat ordin să se verifice toate acuzele aduse într-un video-reportaj publicat de jurnaliștii de la Recorder.
Va fi un control ”pe bune și la sânge”? Rămâne de văzut. Oamenii cred că totul va fi o mascaradă care să îngroape definitiv furtul de masă lemnoasă din zona Ocolului Silvic Poienile de Sub Munte, infracțiuni pe care inginerul silvic Florin Tăut le-a scos la iveală iar jurnaliștii Recorder le-au prezentat public.
Cine controlează este ușor de intuit: reprezentanți din județele vecine: Satu Mare, Bistrița Năsăud, Cluj și Suceava. (Noi avem cu nume și prenume cine sunt cei care vor verifica – nu le vom publica deocamdată, dar și ce cantoane vor fi verificate – 27 la număr din cadrul OS Poieni). Așadar, oameni din aceleași direcții silvice care au mai fost prin Maramureș și care știu (credem noi) foarte bine ce se întâmplă în județul nostru. Vor putea ei ”îngropa” totul? Noi sperăm că nu. Spunem acest lucru deoarece credem cu tărie că prezența la fața locului a poliției, mascaților, jandarmeriei dar și a comisarilor Gărzii Forestiere Cluj vor face imposibil acest lucru.
Trebuie să spunem și faptul că directorul Direcției Silvice Maramureș, Alexandru Daniel Paicu este în zonă, iar mâine (conform informațiilor noastre) se va deplasa acolor directorul tehnic, Andreica.
CITEȘTE ȘI: