Eveniment

REŢINUT PENTRU 24 DE ORE: Un băimărean de 71 de ani, băut şi fără permis, a făcut accident

Ieri, 22 noiembrie, la ora 17.20, polițiștii Biroului Rutier au intervenit la un accident rutier pe str.Dr.Victor Babeș din municipiu.
Polițiștii deplasați la fața locului au constatat faptul că un bărbat de 71 de ani care nu deține permis de conducere, a condus un autoturism dinspre strada Victoriei în spre strada Iuliu Maniu, iar la intersecția cu strada Ştefan Cel Mare, a virat la dreapta moment în care a intrat în coliziune cu un autoturism care se afla parcat pe strada Ștefan Cel Mare, la volanul căruia se afla un bărbat de 26 de ani din Baia Mare.
Conducătorul auto de 71 de ani nu a oprit la locul producerii accidentului rutier, acesta continuându-și deplasarea până la domiciliu, fiind urmărit de șoferul de 26 de ani.
În urma testării cu aparatul etilotest, acesta a indicat valoarea de 0.67 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la Spitalul Județean de Urgență Dr. Constantin Opriș Baia Mare, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
Față de conducătorul auto de 71 de ani a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore și se continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, acesta fiind depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Maramureș.

Acțiunea polițiștilor rutieri din Vișeu de Sus

Ieri, 22 noiembrie, polițiștii din Vișeu de Sus Formațiunea Rutieră împreună cu lucrători din cadrul Serviciului Rutier Maramureș, au efectuat o acțiune pentru creșterea gradului de disciplină rutieră între orele 11:00 – 14:00.
În cadrul acțiunii au fost verificate 39 de autovehicule și legitimate 48 de persoane.
Pentru neregulile constatate au fost aplicate 25 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de peste 14.000 de lei.
Ca măsură complementară s-a dispus reținerea a două permise de conducere.

Te-ar putea interesa si

CERŞETORIE ÎN BAIA MARE: O mamă care şi-a trimis copilul la cerşit s-a ales cu dosar penal

Vasile Dale

EXCLUSIVITATE: AVEM IMAGINILE ȘOCANTE ale nenorocirii din stația de autobuz VIVO MALL Baia Mare. Doi tineri s-au ferit în ultima clipă de BMW-ul scăpat de sub control

Vasile Dale

EXCLUSIV: Biciclist accidentat grav la Moisei. Șoferul a fugit și este căutat de poliție – actualizare

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.