Important

Moș Crăciun a poposit în gara CFR din Baia Mare

Astăzi, 21 decembrie, Moș Crăciun a poposit în gara CFR din Baia Mare, unde peste 60 de preșcolari de la Grădinița Floare de Colț l-au așteptat cu sufletul la gură. Între atâția copii, Moșul a avut nevoie de ajutoare pentru a le înmâna cadourile. Și cine să fie mai potriviți pentru acest rol decât cei care asigură liniștea și ordinea publică în perimetrul stației CFR, polițiștii Biroului Transporturi Maramureș.

Aceștia au împodobit și un brad pentru că tradiția ne spune că darurile vin lângă pomul de Crăciun.
Pentru a-l impresiona pe Moș Crăciun, prichindeii au pregătit un miniconcert de colinde astfel că vocile lor au răsunat pe tot peronul și spre încântarea părinților, a educatoarelor și a polițiștilor.
Copiii au primit dulciuri și bunătăți, pe care polițiștii de prevenire le-au asezonat cu sfaturi și recomandări preventive pentru siguranța celor mici.

RECOMANDĂRI PENTRU COPII

 Atunci când doriți să plecați la colindat, mergeți în grup, de preferat însoțiți de un adult, evitând casele necunoscuților sau traseele prea lungi care nu sunt intens circulate sau bine iluminate.
 Refuzați alcoolul.
 Nu vă jucați cu materiale pirotehnice (petarde).
 Reacționați calm în cazul în care sunteți provocați de alți colindători și, în niciun caz, nu răspundeți cu violență la agresivitatea acestora. Dacă vă simțiți în pericol, cereți ajutorul adulților din familie sau, la nevoie, chiar de pe stradă și sunați la 112.
 Aveți grijă la autovehicule, respectați regulile de circulație și deplasați-vă doar pe trotuare.
 Nu discutați cu străinii și nu consumați dulciuri sau sucuri oferite de aceștia.
 Nu vă urcați în mașinile necunoscuților și nu îi însoțiți pe stradă, indiferent de motivul invocat de ei.
 Nu plecați de acasă fără acordul părinților/adulților din familia voastră. Anunțați-i unde, cu cine și până când stați.

Te-ar putea interesa si

Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei dezbate criza din Ucraina

Vasile Dale

Cât costă cazarea în pensiunea lui Nicolai Tand, din Maramureș. Mulţi străini ajung aici: ”Sunt un om simplu, fecior de tâmplar”

Vasile Dale

FOTO: Drumeție pe vârful Igniș printre ”munți” de gunoaie. Garda de Mediu Maramureș doarme?

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.