Raulino delivery
Anais

Știri EXCLUSIVE

De interes

FOTO: Poliţistii de investigare a criminalităţii economice din Maramureş au întocmit 10 dosare penale şi au confiscat ţigări de contrabandă şi jucării şi îmbrăcăminte

Ofițerii specialiști ai Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au început săptâmâna în forță și au acționat pentru descoperirea şi combaterea faptelor ilicite care se comit pe domeniul contrafacerii de mărfuri, în zona municipiilor Baia Mare și Sighetu Marmației.
În urma activităților specifice desfășurate, polițiștii au înregistrat 10 dosare penale pe linia Legii 84/1998 – contrafacere de mărfuri și Legii 86/2006- contrabandă. În fapt, reprezentanții unor operatori economici au pus în vânzare jucării și îmbrăcăminte susceptibile a fi contrafăcute și care poartă o marcă identică sau similară cu marca înregistrată.
Polițiștii au indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor 292 cutii cu jucării și articole de îmbrăcăminte în valoare de 65.000 lei, precum și 200 țigarete în valoare 170 lei.
Totodată, polițiștii au aplicat trei sancțiuni contravenționale pe linia O.U.G. 28/1999 republicată, în valoare de 4500 lei, fiind confiscata suma de 170 lei.

În continuare, polițiștii specializați de investigare a criminalității economice, sub supravegherea procurorilor de caz din cadrul unităților de Parchet competente, efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de punerea în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare și contrabandă.

Redactie
Redactie
Fondată în 2016, redacția vasiledale.ro s-a născut la intersecția dintre jurnalism și dinamismul rețelelor sociale, punând accent pe formatul video live și pe optimizarea pentru mobil. Echipa noastră s-a distins prin fact-checking riguros și o abordare vizuală modernă, adaptată consumului rapid de informație. Redacția, vasiledale.ro, a devenit rapid o voce digitală influentă în tot Maramureșul și nu numai.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

SPORT