În data de 01 ianuarie a.c., polițiștii din Tăuții Măgherăuș au fost sesizați de către fratele bărbatului cu privire la faptul că, din 25 decembrie 2021, Crainic Marcel Vasile, în vârstă de 54 de ani, a dispărut de la o fermă din Cicârlău și până în prezent familia nu a mai reușit să ia legătura cu acesta.
Semnalmentele bărbatului: constituție atletică, aproximativ 1,70 m înălțime, păr blond, tuns scurt, ochi albaștri.
Până în acest moment, lucrători din cadrul Poliţiei oraşului Tăuţii Măgherăuş, cu sprijinul Serviciului Public Salvamont Maramureş, Detaşamentului de Pompieri ”Cpt. Marchiş Adrian” Baia Mare şi a 10 voluntari şi aparţinători ai persoanei dispărute, s-au efectuat activități de căutare și scotocire a locului și împrejurimilor fermei din localitatea Cicârlău, inclusiv în Valea Nistru ce se varsă în râul Someş, fără însă ca acesta să fie găsit.
Persoanele care dețin informații, care pot să ajute la găsirea acestuia sunt rugate să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție sau să sune la numărul de urgență 112.
Menționăm faptul că azi, 05 ianuarie am primit acordul de mediatizare a dispariției din partea familiei.