La mănăstirea Izvorul Tămăduirii din Petrova, 50 de suflete disperate au găsit liniște. Şi o nouă casă. Starețul mănăstirii, părintele Agaton Oprişan, se ocupă nu numai de alinarea suferinței lor, ci şi de integrarea refugiaților în comunitate. Nu se ştie când se va termina războiul. Sau dacă se vor mai putea întoarce.
„Le-am făcut azi o bucurie pentru că nu au mâncat cartofi prăjiți şi s-au bucurat foarte mult”, spune părintele.
Aparent copiii nu înțeleg drama prin care trec părinţii lor, dar ei simt teama mamelor, îngrijorarea din ochii lor şi lacrimile pe care vor să le ascundă. Părintele Agaton îi ocrotește pe toţi cei care calcă pragul mănăstirii.
„Cea mai dureroasă poveste pentru mine a fost când o mamă a mers cu maşina 4 zile, iar copilul nu avea decât 7 zile. Aia m-a impresionat cel mai tare”, spune părintele Agaton Oprişan.
50 de refugiați sunt cazați la mănăstirea din Petrova, şi pentru că cei mici nu-şi găseau locul, li s-a găsit cea mai importantă activitate – învățatul. În fiecare zi la 8.30 un autobuz îi duce la şcoală sau la grădiniță.
„A doua zi, miercuri au fost prima zi la şcoala, joi dimineața 2 dintre copii mă așteptau la 7 jumate şi m-au întrebat ce facem când plecăm la scoală”, mai povestește părintele Agaton
Anastasia este jurnalistă. După ce a stat 9 zile într-un adăpost de 1 mp împreună cu fiul şi mama şi-au luat inima dinți şi au venit în România. Soţul ei este acasă. Luptă pentru apărarea Ucrainei.
„Vorbesc cu el în fiecare zi, dar cred că nu îmi spune chiar adevărul despre ce se întâmplă acolo, poate că o face pentru ca noi să stăm liniștiți”, spune Anastasia.
Singura ei speranța pentru ca războiul să înceteze este la poporul rus. Doar ei probabil că ar trebui să dea un semn de solidaritate să-i ceară lui Putin să oprească acest război”, mai spune Anastasia.
Părintele Agaton încearcă să-i integreze pe toţi cei care ajung la mănăstirea Petrova. Două dintre femei ajută în fiecare zi la bucătărie.
După 10 zile cu sirene, bombe şi explozii o altă mamă şi-a luat cei 3 copii şi a venit în România. Are 2 gemeni de 1 an şi 7 luni şi un băiat de 12 ani.
„El este foarte mulţumit şi liniștit. Pentru el când a venit în România era foarte speriat nu știa ce se va întâmpla cu viaţa lui, şi cum va decurge mai departe viaţa lui”, spune părintele.
Cei care locuiesc în mânăstirile din Maramureș sunt impresionați de căldura cu care au fost primiți, dar mai ales de faptul că toată lumea se străduiește să îi integreze în comunitatea în care au ajuns şi să le găsească un loc de muncă.
